Scholz îi răspunde lui Erdogan: Nimic nu stă în calea aderării Suediei la NATO

Data actualizării: Data publicării:
Olaf Scholz (SPD), Bundeskanzler, in Berlin, 10.07.2023. Berlin Deutschland *** Olaf Scholz SPD , Federal Chancellor, in
Cancelarul german Olaf Scholz. Foto: Profimedia Images

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu există nicio legătură între negocierile de aderare a Turciei la UE şi intrarea Suediei în NATO, după cum a afirmat luni preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP, preluată de Agerpres.

„Nu trebuie să-l considerăm un subiect legat”, a spus Scholz în cadrul unei conferinţă de presă, referindu-se la negocierile de aderare ale Turciei la UE. El a estimat că „nimic nu stă în calea unei aderări a Suediei la NATO”, pe care preşedintele turc o blochează de luni de zile.

„Deschideţi mai întâi calea aderării Turciei la Uniunea Europeană şi, apoi, vom deschide calea Suediei, tot la fel cum am deschis calea Finlandei”, a declarat Erdogan în ajunul deschiderii summitului anual al NATO la Vilnius.

Olaf Scholz a declarat că vede un „mesaj pozitiv” în declaraţiile preşedintelui turc, respectiv faptul că o undă verde pentru aderarea Suediei este „posibilă într-un viitor apropiat”.

Negocierile între Turcia şi UE pentru aderarea acestui stat la blocul comunitar au fost oprite de mai mulţi ani.

Turcia este ultima ţară membră NATO, împreună cu Ungaria, care se opune aderării Suediei, în pofida măsurilor luate de ţara scandinavă, între care o reformă a Constituţiei sale şi adoptarea unei noi legi antiteroriste, în contextul în care Erdogan reproşează Stockholmului presupusa sa clemenţă faţă de refugiaţii kurzi de pe teritoriul său.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...