Șeful diplomației estone: „Țara noastră putea fi în locul Ucrainei dacă nu aderam la NATO”

Data publicării:
harta estonia rusia
Estonia are la est frontieră cu Rusia. FOTO: Shutterstock

Conflictul actual din Ucraina arată ce s-ar fi putut întâmpla Estoniei dacă nu ar fi devenit membră a NATO acum 20 de ani, a afirmat vineri ministrul de Externe eston, Margus Tsahkna, relatează DPA, citată de Agerpres.

„Nu poate fi exclus faptul că fără aderarea la NATO independenţa noastră ar fi fost acum în pericol. Dacă Estonia ar fi rămas în aşa-numita zonă gri, ceea ce vedem în prezent în Ucraina ar fi fost posibil să se întâmple pe teritoriul nostru”, a declarat Tsahkna cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la intrarea ţării sale în Alianţa Nord-Atlantică.

În afară de Estonia, pe 29 martie 2004 la NATO au mai aderat Bulgaria, Letonia, Lituania, România, Slovacia şi Slovenia.

„Pentru că atunci am luat deciziile necesare, acum trăim într-o Estonie sigură şi liberă”, a subliniat, la rândul său, şefa executivului eston Kaja Kallas.

Estonia are la est frontieră cu Rusia

Estonia are la est frontieră cu Rusia şi simte ameninţarea forţei ruse încă de la invadarea Ucrainei cu peste doi ani în urmă, a explicat ea.

În urmă cu zece zile, Kaja Kallas le-a cerut celorlalte state din NATO să-şi sporească cheltuielile pentru apărare la cel puţin 3% din produsul lor intern brut.

„Estonia deja investeşte în apărare peste 3% din PIB şi toţi aliaţii din NATO ar trebui să îi urmeze exemplul”, a afirmat ea la un eveniment media organizat la Berlin.

Actuala ţintă NATO privind cheltuielile pentru apărare prevede ca ţările membre să investească anual cel puţin 2% din PIB pe termen lung şi a fost convenită în vara anului trecut în contextul perceperii unei ameninţări venite dinspre Rusia. Anterior, Alianţa Nord-Atlantică le ceruse statelor sale membre ca bugetul lor pentru apărare să se apropie de 2% din PIB până în 2024.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri