Sergio Mattarella, ales președinte al Italiei. Este doar a doua oară în istoria țării când un șef al statului obține un nou mandat

Data publicării:
sergio mattarella
Sergio Mattarella a fost reales președinte al Italiei Foto: Profimedia Images

Președintele Italiei, Sergio Mattarella, în vârstă de 80 de ani, al cărui mandat urma să se încheie săptămâna viitoare, la 3 februarie, a fost reales sâmbătă pentru un al doilea mandat de şapte ani, un deznodământ ce pune capăt unei săptămâni de blocaj politic care a scos la iveală diviziunile profunde între partidele de la guvernare.

În Italia, președintele este ales de parlament și deși Constituția nu limitează numărul de mandate prezidențiale, este doar pentru a doua oară în istoria țării când șeful statului este reales. În tradiția politică italiană, există cutuma ca președinții să rămână în funcție doar un mandat. Până în 2013, când Giorgio Napolitano a acceptat să rămână în funcție încă o perioadă pentru a încheia blocajul de atunci din Parlament, niciun alt președinte nu a mai candidat pentru un al doilea mandat. Napolitano a spus atunci, însă, că nu va rămâne în funcție pe durata întregului mandat. A demisionat, ulterior, în 2015. 

Și acum, ca și în 2013, realegerea lui Sergio Mattarella a permis ieșirea dintr-un blocaj politic  într-o perioadă critică pentru relansarea economică post-COVID-19. Deși președintele în exercițiu a exclus posibilitatea de a mai candida pentru un al doilea mandat, partidele din coaliția de guvernământ din Italia i-au cerut, sâmbătă, să rămână în fruntea statului italian, pentru că parlamentul a eșuat în mod repetat să găsească un candidat de compromis.

„O zi frumoasă pentru Italia”

Astfel, preşedintele italian Sergio Mattarella a fost reales sâmbătă pentru un al doilea mandat, în urma unui adevărat maraton parlamentar, cu opt runde de vot, la capătul căruia s-a obţinut majoritatea absolută de 505 de voturi din partea celor 1.009 senatori, deputaţi şi responsabili regionali chemaţi să voteze.

În zilele de dinaintea acestui vot, nu era clar dacă Mattarella va accepta să mai candideze pentru un mandat de şapte ani. Iniţial, el respingea această idee.

„Vreau să-i mulţumesc preşedintelui Matterella pentru decizia lui (de a candida), aceasta este o decizie de generozitate pentru Italia. Aceasta este o zi frumoasă pentru Italia”, a declarat liderul Partidului Democrat, Enrico Letta, înainte de vot.

Mult timp considerat drept favorit, premierul în exercițiu Mario Draghi, fost președinte al Băncii Centrale Europene, şi-a văzut şansele diminuându-se, numeroşi parlamentari refuzând să voteze în favoarea sa de teama că se va sparge coaliţia guvernamentală, amestecând dreapta şi stânga, ceea ce ar duce la declanşarea alegerilor legislative anticipate.

Sergio Mattarela a intrat în politică după uciderea fratelui său de către mafie

Preşedintele Republicii Italiene, ales pentru şapte ani, nu are decât un rol onorific, dar poate avea o influenţă decisivă asupra desemnării premierului şi poate dizolva parlamentul. De asemenea, el prezidează Consiliul Superior al Magistraturii, numeşte o treime dintre membrii Curţii Constituţionale şi dispune de dreptul de graţiere.

Cu o carieră de peste patru decenii, Sergio Mattarella a intrat în politică după uciderea fratelui său de către mafia siciliană. A ocupat patru posturi de ministru și a fost judecător la Curtea Supremă, înainte de a fi ales președintele țării în 2015. 

Republica Italiană a avut până acum 12 preşedinţi.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...