„SIDA ar putea fi eradicată până în 2030”. ONU spune că totul depinde de politicieni

Data publicării:
imagine cu hiv la microscop
Anul trecut, 1,3 milioane de persoane s-au infectat cu HIV, iar 630.000 au decedat din cauza unor afecţiuni asociate cu SIDA. FOTO: Profimedia Images

Eradicarea SIDA până în 2030 este posibilă dacă statele demonstrează voinţa politică de a investi în prevenţie şi tratament, precum şi în adoptarea unor legi nediscriminatorii, a precizat joi Organizaţia Naţiunilor Unite, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

În 2022, un număr estimat de 39 de milioane de persoane de pe glob trăiau cu HIV, potrivit UNAIDS, programul ONU pentru SIDA. Infecţia cu HIV poate progresa către SIDA dacă nu este tratată.

„Soluţia este să urmăm exemplul ţărilor care au creat un angajament politic puternic de a pune oamenii pe primul loc şi de a investi în programe de prevenire şi tratare a HIV bazate pe dovezi”, a spus UNAIDS într-un raport publicat joi.

Organizaţia a mai precizat că un răspuns efectiv la HIV înseamnă de asemenea adoptarea unor legi nediscriminatorii şi consolidarea reţelelor comunitare, printre alte iniţiative. Persoanele care trăiesc cu HIV sau SIDA se confruntă cu stigmatizare, discriminare şi violenţă.

„S-au înregistrat progrese solide în ţările şi regiunile care au beneficiat de cele mai multe investiţii financiare, cum ar fi Africa estică şi sudică, unde infectările noi cu HIV au fost reduse cu 57% din 2010”, se mai spune în raport.

Organizaţia a mai precizat că există o creştere accentuată a noilor infectări în Europa de Est şi Asia Centrală, precum şi în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.

„Aceste tendinţe sunt determinate în primul rând de o lipsă a serviciilor de prevenţie HIV pentru grupurile marginalizate şi vulnerabile, precum şi de barierele impuse de legi punitive şi discriminare socială”, mai precizează organizaţia.

Anul trecut, 1,3 milioane de persoane s-au infectat cu HIV, iar 630.000 au decedat din cauza unor afecţiuni asociate cu SIDA, potrivit UNAIDS.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...