Singapore spânzură un bărbat pentru complicitate la trafic cu un kilogram de canabis și își atrage critici la nivel mondial

Data actualizării: Data publicării:
Familia lui Tangaraju Suppiah cere iertarea acestuia
Familia lui Tangaraju Suppiah a cerut printr-un apel video ca președintele Halimah Yacob să oprească execuția. FOTO: Profimedia Images

Un bărbat a fost spânzurat în Singapore pentru complicitate la introducerea ilegală în țară a unui kilogram de canabis, în ciuda apelurilor internaționale și a acuzațiilor că el nu a avut un avocat care să îl apere în timpul procesului sau un interpret, scrie The Guardian.

Tangaraju Suppiah, în vârstă de 46 de ani, a fost condamnat la moarte în 2018, după ce un judecător a constatat că telefonul de la care a fost coordonată acțiunea de trafic cu canabis îi aparține.

El a fost spânzurat miercuri la complexul penitenciar Changi, a transmis Serviciul Penitenciar din Singapore pentru Agence France-Presse.

Execuţia a avut loc în ciuda apelului lansat de Biroul ONU pentru Drepturile Omului pentru Singapore de a "reconsidera urgent" spânzurarea şi a apelurilor magnatului britanic Richard Branson de a o opri.

În timpul anchetei, s-a reclamat că acuzatul a fost interogat de poliție fără să aibă un apărător, iar procesul s-a desfășurat în limba engleză, iar el nu a avut un interpret.

În noiembrie anul trecut, Tangaraju a depus o cerere de revizuire a cazului său, dar cererea a fost respinsă. Activiștii pentru drepturile omului spun că tot mai mulți condamnați la moarte cer revizuirea din cauză că nu au avut un avocat care să îi apere.

Marți seara, familia lui Tangaraju a cerut printr-un apel video ca președintele Halimah Yacob să oprească execuția: „Îl vor omorî la 6 dimineața, vom păstra speranța până la 5:55. Unchiul meu este un om foarte bun, nu a avut studii sau bani, dar a muncit din greu să aibă grijă de noi.”, a spus o nepoată.

Phil Robertson de la Human Rights Watch a spus că execuția este revoltătoare. „Aplicarea în continuare de către Singapore a pedepsei cu moartea pentru deținerea de droguri este o încălcare a drepturilor omului care face ca o mare parte din lume să se întrebe dacă imaginea unui Singapore modern și civilizat este doar un miraj”, a spus el.

Guvernul din Singapore susține că pedeapsa cu moartea descurajează infracțiunile legate de droguri și se bucură de susținere în rândul cetățenilor.

Execuţia de miercuri a fost prima din ultimele şase luni. Singapore a reluat execuţiile în martie 2022, după o pauză de peste doi ani. Anul trecut, în Singapore au fost executate 11 persoane pentru cazuri legate de droguri.

Printre cei spânzuraţi s-a aflat șit Nagaenthran K. Dharmalingam, a cărui execuţie a stârnit un val de proteste la nivel mondial, inclusiv din partea Naţiunilor Unite şi a lui Branson, deoarece s-a considerat că avea o boală mintală.

Naţiunile Unite afirmă că pedeapsa cu moartea nu s-a dovedit a fi un factor de descurajare eficient la nivel global şi este incompatibilă cu legislaţia internaţională privind drepturile omului.

Ministerul de Interne din Singapore a răspuns, marţi, că vinovăţia lui Tangaraju a fost dovedită dincolo de orice îndoială. Ministerul a declarat că două numere de telefon mobil despre care procurorii au spus că îi aparţineau au fost folosite pentru a coordona livrarea drogurilor.

În multe părţi ale lumii - inclusiv în Thailanda, ţara vecină - canabisul a fost dezincriminat, autorităţile renunţând la pedepsele cu închisoarea, iar grupurile de apărare a drepturilor au făcut presiuni asupra Singapore pentru a aboli pedeapsa capitală. Centrul financiar asiatic are unele dintre cele mai stricte legi antidrog din lume şi insistă că pedeapsa cu moartea rămâne un factor eficient de descurajare a traficului, dar Biroul Înaltului Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului nu este de acord.

"Pedeapsa cu moartea este încă folosită într-un număr mic de ţări, în mare parte din cauza mitului că descurajează criminalitatea", a declarat marţi, într-o declaraţie, OHCHR.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri