Situație tot mai îngrijorătoare în SUA. 43 de clinici nu mai practică avorturi, jumătate sunt din Texas (raport)

Data publicării:
demonstratie pentru dreptul la avort in fata casei albe
Mii de femei i-au cerut lui Biden, în fața Casei Albe, să apere dreptul la avort. Foto: Profimedia

Cel puţin 43 de clinici au încetat să mai practice avorturi după decizia Curţii Supreme a SUA care le-a luat dreptul femeilor la întrerupere de sarcină, conform unui studiu publicat joi.

În cele 30 de zile care au urmat acestei decizii istorice, luată la 24 iunie, 11 state au interzis toate avorturile sau pe cele de peste şase săptămâni de sarcină, relevă un bilanţ realizat de Institutul Guttmacher, care militează pentru acces la contracepţie şi la avort.

În consecinţă, 43 de clinici, dintre care 23 numai în statul Texas, cinci în Oklahoma şi cinci în Alabama, şi-au închis porţile sau şi-a schimbat activităţile pe alte tipuri de îngrijire, conform numărătorii realizate de această organizaţie ale cărei date sunt un reper, scrie Agerpres.

Una dintre clinici, "Maison Rose", aflată în centrul dosarului care a dus la schimbarea de direcţie a Curţii Supreme, s-a închis la 7 iulie după ce mult timp a fost singura care practica avorturile în Mississippi.

"Accesul la avort, care este deja extrem de dificil într-o mare parte a ţării, va continua să se înrăutăţească, deoarece noi state vor adopta interdicţii de avort în săptămânile şi lunile următoare", scriu autorii studiului.

Unele state, cum ar fi Lousiana sau Dakota de Nord, dispun de legi care interzic întreruperile de sarcină, dar luptele în justiţie au încetinit punerea lor în aplicare. Altele, cum este Indiana, au convocat o sesiune parlamentară excepţională pentru a adopta noi legi în acest sens.

La final, jumătate dintre state, în special în sudul şi centrul conservatoare ale SUA, ar urma să interzică avorturile.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...