SUA critică Polonia pentru comisia de anchetă care va cerceta „influența rusească”: „Poate fi utilizată în mod abuziv”

Data publicării:
blazonul departamentului de stat al Statelor Unite
Foto: Profimedia Images

Guvernul american transmite că este „preocupat” după ce guvernul polonez a anunțat că va adopta o lege pentru crearea unei comisii de anchetă care să cerceteze influența rusească în țară. Comisia a fost numită „anticonstituțională” și „stalinistă” de opoziția din Polonia, iar, la rândul său, administrația Biden consideră că ea ar putea să „interfereze” cu alegerile din toamnă. 

„Guvernul american este preocupat de adoptarea de către guvernul polonez a unei noi legislaţii, ce ar putea să fie utilizată într-un mod abuziv pentru a interfera cu alegerile libere şi echitabile în Polonia”, a transmis diplomația americană.

Guvernul SUA împărtăşeşte „îngrijorările exprimate de numeroşi observatori, potrivit cărora această lege vizând crearea unei comisii de anchetă asupra influenţei ruse ar putea să fie utilizată pentru a bloca candidaturile unor oameni politici din opoziţie fără o procedură corectă”.

Preşedintele polonez, Andrzej Duda, a dat undă verde, luni, creării acestei comisii de anchetă asupra „influenţei rusești în Polonia”, o entitate calificată drept „anticonstituţională” şi de „tip stalinist” de către opoziţie şi numeroşi jurişti, înaintea alegerilor legislative din toamnă.

Formată din nouă membri, ea ar urma să fie aleasă de camera inferioară a Parlamentului Poloniei, în prezent controlată de partidul de extremă dreapta de la putere. Comisia va putea decide dacă responsabilii politici ai țării au cedat sau nu influenței rusești în perioada 2007-2022 și îi va putea condamna, fără un control efectiv din partea justiţiei, avertizează observatorii.

Oricărei persoane găsite vinovate i se poate interzice să ocupe funcţii publice legate de accesul la finanţele publice şi la informaţii clasificate timp de 10 ani. Potrivit guvernului de la Varșovia, o astfel de comisie este indispensabilă pentru a elimina influenţa rusească în Polonia.

Opoziţia califică textul drept „Lex Tusk” (Legea Tusk), după numele liderului principalului partid de opoziţie de centru, Platforma Civica (PO), Donald Tusk, fost prim-ministru polonez între 2007 şi 2014 şi apoi preşedinte al Consiliului European, adversarul actualului guvern.

Potrivit opoziţiei, legea este destinată de a-i compromite pe opozanţii actualului guvern şi pentru a-l împiedica pe Tusk să câştige alegerile din toamnă.

Într-un comunicat, guvernul american face apel la „guvernul polonez să garanteze că această lege nu va împiedica alegătorii să voteze pentru candidatul ales de ei şi că nu va fi invocată sau utilizată în mod abuziv într-un mod care să afecteze legitimitatea percepută a alegerilor”.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Andrea Bocelli, vacanță pe un iaht de lux în Italia. Artistul, însoțit de Veronica Berti și de mai mulți...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...