SUA sunt „îngrijorate” de apropierea dintre Rusia și Coreea de Nord și amenință cu noi sancțiuni

Data publicării:
Press Secretary Karine Jean-Pierre and NSC Coordinator Kirby Host Daily Press Briefing
John Kirby, purtător de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al SUA. Foto: Profimedia Images

Statele Unite şi-au exprimat miercuri „îngrijorarea” cu privire la perspectivele cooperării militare dintre Rusia şi Coreea de Nord, într-un moment în care liderii acestor două ţări s-au întâlnit în Rusia.

„Suntem în mod evident îngrijoraţi de orice relaţie de apărare în plină dezvoltare între Coreea de Nord şi Rusia”, a spus purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate, John Kirby, relatează AFP, citată de Agerpres.

Omologul său de la Departamentul de Stat, Matthew Miller, şi-a exprimat în acelaşi timp îngrijorarea cu privire la orice cooperare în domeniul sateliţilor, care ar reprezenta „încălcarea mai multor rezoluţii ale ONU”.

Dictatorul nord-coreean, Kim Jong Un, s-a întâlnit miercuri cu preşedintele rus Vladimir Putin în cursul unei vizite excepţionale în Rusia, menită să întărească legăturile lor, în special militare.

Acesta din urmă a spus că vede „perspective” de cooperare militară cu Coreea de Nord, în pofida sancţiunilor internaţionale care vizează Phenianul din cauza programelor sale nuclear şi balistic în dezvoltare.

Statele Unite „nu vor ezita” să impună sancţiuni, dacă este necesar, împotriva Phenianului şi Moscovei, a avertizat Miller.

„Orice aranjament care ar întări capacităţile militare ale Coreei de Nord ar fi cu siguranţă îngrijorător”, a subliniat la rândul său Kirby.

Pentru Washington, apropierea Rusiei de Coreea de Nord, precum şi de Iran, care aprovizionează Moscova cu drone în special, „este o mărturie a disperării Rusiei” în războiul său din Ucraina.

Editor : Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri