Obama sugerează că Hillary Clinton nu a muncit suficient în campania electorală

Data actualizării: Data publicării:
Barack Obama
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Preşedintele american Barack Obama a sugerat că democrata Hillary Clinton nu a depus la fel de multe eforturi în campanie ca el înainte de alegerile din 2008 şi 2012, relatează The Independent.

Barack Obama
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Obama consideră că fosta sa şefă a diplomaţiei, care a fost învinsă în cursa pentru Casa Albă de republicanul Donald Trump, nu a „apărut peste tot”, ceea ce a făcut-o să piardă voturile alegătorilor albi din zonele rurale, potrivit News.ro.

În 2008 şi 2012, Obama a obţinut rezultate mai bune decât a obţinut Clinton în 2016 în majoritatea zonelor suburbane din Midwest.

„Cred că ar trebui să petrecem timp gândindu-ne la modul în care ne organizăm politică. Cred că avem idei mai bune (decât republicanii – n.r.), dar cred şi că ideile bune nu contează, dacă oamenii nu le aud”, le-a spus Obama luni reporterilor.

„Iar unul dintre lucrurile care trebuie să le fie clare democraţilor, ţinând cont de distribuţia populaţiei în ţară, este că trebuie să concurăm peste tot. Trebuie să apărem peste tot. Trebuie să lucrăm la nivelul oamenilor de rând, ceva ce a fost un element central în cursul carierei mele”, a adăugat el.

În cursul primei sale conferinţe de presă de după alegeri, Obama a insistat asupra necesităţii ca Partidul Democrat să pună la punct o strategie pentru toate statele americane, prin care să se adreseze şi să implice toţi alegătorii.

„Ştiţi, nu am câştigat Iowa pentru că situaţia demografică dicta că voi câştiga Iowa. A fost pentru că am petrecut 87 de zile mergând în fiecare orăşel şi târg şi fast-food şi la fiecare eveniment al veteranilor şi tot au existat unele comitate în care este posibil să fie pierdut, dar am pierdut poate 20 de puncte în loc de 50 de puncte”, a subliniat el.

„Sunt unele comitate unde poate că am câştigat, deşi oamenii nu se aşteptau, pentru că populaţia a avut şansa să mă vadă şi să mă asculte şi să îşi facă o idee despre ce reprezint şi pentru ce lupt”, a explicat liderul de la Casa Albă.

De asemenea, preşedintele a cerut ca „voci noi şi idei noi” să contribuie la modelarea viitorului partidului.

Obama s-a declarat, însă, optimist, evocând ascensiunea partidului după înfrângerea zdrobitoare înregistrată de John Kerry în 2004. „Lucrurile se schimbă destul de rapid, dar nu se schimbă inevitabil. Se schimbă pentru că lucrezi pentru aceasta. Nimeni nu a spus că democraţia este uşoară. Este grea. Iar într-o ţară atât de mare ca aceasta, probabil că ar trebui să fie grea”, a conchis el. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...