Antony Blinken avertizează că vor exista consecinţe în caz de agresiune rusă în Ucraina

Data publicării:
Anthony Blinken face declarații.
Antony Blinken, secretar de stat în administrația Biden. Foto: Agerpres

Secretarul de stat american, Antony Blinken, a avertizat că „vor exista consecinţe” în caz de „agresiune” rusă în Ucraina, exprimând „îngrijorarea” SUA cu privire la mişcările trupelor ruseşti la frontiera ucraineană, informează France Presse, citată de Agerpres.

La frontieră sunt masate mai multe trupe ruseşti decât oricând din 2014, în timpul primei invazii” a Rusiei, a spus şeful diplomaţiei americane într-un interviu difuzat duminică la NBC, reluând o estimare formulată deja săptămâna aceasta de Casa Albă.

Preşedintele Joe „Biden a fost foarte clar: dacă Rusia acţionează nesăbuit sau agresiv, vor exista costuri, consecinţe”, a adăugat el, fără a specifica natura eventualelor represalii.

Antony Blinken, care a discutat vineri această problemă telefonic cu omologii săi francez şi german, a subliniat că Statele Unite şi „aliaţii lor europeni au aceeaşi preocupare”.

Războiul din regiunea Donbas a început în aprilie 2014, în urma unei revoluţii pro-occidentale în Ucraina, care a fost urmat şi de anexarea de către Moscova a peninsulei ucrainene Crimeea.

Kremlinul nu a negat aceste mişcări de trupe, dar asigură că nu ameninţă pe nimeni, acuzând, dimpotrivă, Kievul de „provocări”

Acest conflict s-a soldat cu peste 13.000 de morţi şi aproape 1,5 milioane de persoane strămutate. Intensitatea luptelor a scăzut în mare parte după acordurile de pace de la Minsk din 2015, însă soluţionarea politică a conflictului nu avansează.

În ultimele zile, Kievul şi mai multe capitale occidentale au criticat Moscova pentru că a masat trupe la graniţa ucraineană şi în peninsula Crimeea anexată, în timp ce incidentele ucigaşe cu separatiştii sunt aproape zilnice. Potrivit Ucrainei, Kremlinul ar putea căuta un pretext pentru a lansa o operaţiune militară de anvergură.

Kremlinul nu a negat aceste mişcări de trupe, dar asigură că nu ameninţă pe nimeni, acuzând, dimpotrivă, Kievul de „provocări” menite să „înrăutăţească situaţia de pe front”.

Desigur, nimeni nu se angajează pe calea războiului şi nimeni nu acceptă posibilitatea unui astfel de război”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, duminică într-un interviu.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...