Avionul vicepreşedintei Kamala Harris, obligat să revină la sol din cauza unei probleme tehnice

Data publicării:
Vicepreședintele SUA Kamala Harris, la un eveniment oficial.
Vicepreședinta SUA, Kamala Harris. Foto: Profimedia

Avionul vicepreședintei Statelor Unite, care plecase către Guatemala, a revenit la sol din cauza unei probleme tehnice.

Sunt bine, sunt bine”, a dat asigurări Kamala Harris, ridicând două degete în sus, zâmbind după aterizare, adăugând totuşi: „Cu toţii am spus o mică rugăciune, dar suntem bine”.

O jurnalistă aflată la bordul avionului Air Force Two a descris un zgomot neobişnuit provenind de la trenul de aterizare. După o oră și jumătate, Kamala Harris a plecat pentru a doua oară, la bordul unui alt avion.

Vicepreședinta SUA va face o vizită de 3 zile în Guatemala. Este prima sa călătorie în străinătate, de la preluarea mandatului. Apoi va merge în Mexic. În ambele state va discuta cu oficialii locali despre cauzele migrației din țările Americii Centrale către Statele Unite.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...