Camera Reprezentanților a votat o rezoluție prin care vrea să limiteze inițiativele militare ale lui Donald Trump împotriva Iranului

Data actualizării: Data publicării:
nancy pelosi
Nancy Pelosi Foto: Guliver/Getty Images

Camera Reprezentanţilor, controlată de democraţi, a adoptat joi o rezoluţie - care are mai mult un caracter simbolic - pentru a limita o eventuală intenție a lui Donald Trump de a lansa eventuale operaţiuni militare împotriva Iranului, relatează BBC News.

Rezoluția a fost votată cu 224 de voturi pentru și 194 împotrivă, dar foarte probabil ea nu va fi aprobată și în Senatul controlat de republicani.

Textul îi cere lui Donald Trump să ceară aprobarea Congresului într-un eventual conflict cu Iranul, cu excepția situației în care este vorba despre un atac iminent împotriva Statelor Unite.

Nici Statele Unite, nici Iranul nu și-au declarat până acum intenția de a întreprinde viitoare acțiuni militare.  Totuşi, trei republicani au susţinut rezoluţia în Camera Reprezentanţilor. Reprezentantul Matt Gaetz, de obicei un înfocat apărător al lui Donald Trump, şi-a explicat votul spunând că este împotriva „unui nou război etern în Orientul Mijlociu”.

Președinta democrată a Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, îl acuză pe Donald Trump că pentru a-l elimina pe generalul Qasem Soleimani ar fi desfăşurat o operaţiune „disproporţionată şi provocatoare”, fără a consulta Congresul, singurul abilitat să declare război, conform  „War Powers Act” din 1973.

„Nu am obligaţia să solicit aprobarea Congresului, înainte de a ordona eventuale noi lovituri”, a declarat în replică președintele Donald Trump. „Uneori trebuie să iei decizii într-o fracţiune de secundă”, a adăugat el în cursul unei conferinţe de presă la Casa Albă.

Prezentat de o aleasă democrată, ex-analistă CIA, Elissa Slotkin, textul rezoluției îi cere preşedintelui „să pună capăt utilizării forţelor armate americane pentru ostilităţi în sau împotriva Iranului”, fără acordul Congresului. Rezoluţia recunoaşte totuşi „dreptul inerent” al guvernului de a acţiona pentru a apăra SUA „în faţa unui atac armat iminent”. Rezoluția subliniază, pe de altă parte, că guvernul iranian susţine terorismul şi că generalul Soleimani era „principalul arhitect al celor mai multe dintre activităţile destabilizatoare ale Iranului în lume”. Textul menţionează, cu toate acestea, că eliminarea generalului, urmată de riposta iraniană „riscă să ducă la o escaladare semnificativă a ostilităţilor”, scrie AFP, preluată de Agerpres.

„Congresul nu l-a autorizat pe preşedinte să folosească forţa militară împotriva Iranului”, arată rezoluţia.

Rezoluţia ar putea fi supusă la vot în Senat, controlat de republicani (53-47), săptămâna viitoare. Însă chiar dacă, ipotetic, rezoluţia trece de cele două camere ale Congresului, ea nu va avea valoare de lege.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oprah Winfrey, internată de urgență. Care este starea celebrei prezentatoare TV
Digi FM
Cât plătește Nicușor Dan chirie pentru apartamentul din București: „Avem o cameră și două dormitoare la...
Pro FM
Dakota Johnson și Chris Martin, relație cu despărțiri și împăcări. Ce s-a aflat despre actriță și solistul de...
Film Now
Robert De Niro, îndrăgostit lulea de iubita lui cu 35 de ani mai tânără. Actorul nu s-a oprit din zâmbit în...
Adevarul
Rezultate alegeri locale 2024. Suceava: Tânărul care l-a învins pe Gheorghe Flutur. S-a înscris în PSD din...
Newsweek
Ce pensie primești la recalculare dacă ai muncit pe salariu mediu timp de 35 sau 45 de ani?
Digi FM
Anca Molnar, make-up artistul vedetelor, a murit la doar 35 de ani. Tânăra fusese diagnosticată cu o formă...
Digi World
Cel mai bun moment al zilei pentru a face sport pentru a scădea nivelul zahărului din sânge. E valabil mai...
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Motivul real pentru care Jennifer Lopez și Ben Affleck și-au scos la vânzare conacul din Los Angeles...
UTV
(VIDEO) Manelistul Babasha a cantat la concertul Coldplay de pe Arena Nationala. Publicul a huiduit