Cancelarul unei universități din SUA a fost dat afară după ce s-a descoperit că joacă într-un serial porno împreună cu soția lui

Data actualizării: Data publicării:
Cancelar de universitate care a fost dat afară pentru că apărea în videoclipuri pornografice cu soția lui
Joe Gow a fost deja aspru criticat în 2018 pentru că a invitat o actriță porno, Nina Hartley, să susțină un discurs în fața studenților de la La Crosse. Captură foto: Twitter

Consiliul de administrație al Universității Wisconsin - La Crosse a votat să îl concedieze pe cancelarul instituției, Joe Gow, după ce s-a descoperit că el și soția lui apar într-o serie de videoclipuri online în care gătesc și fac sex cu actori de filme porno, potrivit The Guardian. Gow susține că decizia conducerii universității încalcă dreptul său la liberă exprimare.

După vot, președintele universității Jay Rothman și președintele consiliului de administrație Karen Walsh au declarat că activitățile pornografice ale lui Gow au afectat grav reputația instituției de învățământ.

Rothman a descris acțiunile lui Gow ca fiind „abominabile”, în timp ce Walsh a spus că este „dezgustată”.

Gow susține că el nu a menționat niciodată numele universității sau rolul său în această instituție în timpul videoclipurilor pornografice în care apar el și soția lui, Carmen Wilson, o fostă profesoară de la La Crosse, și că motivul pentru care a fost concediat contravine dreptului său la libertate de exprimare.

„Eu și soția mea trăim într-o țară unde avem primul amendament”, a spus Gow. „Avem de-a face cu sexualitate consensuală între adulți. Regenții exagerează. Aceștia cu siguranță nu își respectă propriul angajament pentru libertatea de exprimare sau primul amendament.”

Gow acuză administrația universității și pentru faptul că nu i-au spus niciodată ce regulament a încălcat și că nu i s-a dat șansa de a se apăra în fața acuzațiilor.

Înainte să fie concediat, Gow plănuia să se retragă din rolul său de cancelar la finalul semestrului de primăvară din 2024 și să preia rolul de profesor de comunicare.

cancelar-sua-porno-2
Joe Gow soția sa, Carmen Wilson, produc și joacă într-o serie de videoclipuri online în care invită actori de filme porno. Captură foto: Twitter

Pornografie și gătit

Rothman a scris într-un e-mail pentru AP că Gow nu a acționat ca un model de urmat pentru studenți, profesori și comunitate și că acesta crede în mod eronat că primul amendament este echivalent cu „permisiunea de a spune sau de a face orice dorește el”.

„Buna judecată cere să existe limite în legătură cu ceea ce se poate spune sau face de către persoane încredințate să conducă universitățile noastre”, a mai scris Rothman.

Gow a fost aspru criticat în 2018 pentru că a invitat o actriță porno, Nina Hartley, să susțină un discurs în fața studenților de la La Crosse. Gow a plătit-o pe Hartley cu 5.000 de dolari din taxele studenților.

Președintele sistemului de universități de la acea vreme l-a mustrat oficial, iar consiliul de administrație a votat să nu i se mai acorde o mărire de salariu în acel an. Gow s-a apărat spunând că își exercita doar dreptul la libertate de exprimare conform politicilor sistemului.

Gow (63 de ani) și soția lui (56 de ani) apar într-o serie de videoclipuri cu caracter sexual explicit intitulată „Sexy Healthy Cooking”, în care cuplul gătește mâncare împreună cu actori de filme porno și, apoi, participă la diverse acte sexuale, potrivit Insider.

Cei doi au scris și două cărți electronice despre activitățile lor pornografice.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...