Cea mai rea pisică din lume a fost pusă spre adopţie. De ce a fost numită felina o „afurisită”

Data actualizării: Data publicării:
pisica rea perdita

Un adăpost pentru animale din SUA a descris-o într-o manieră extrem de sinceră pe una dintre pisicile pe care au pus-o spre adopţie, printr-o postare pe reţelele de socializare, care a devenit virală, relatează Huffington Post.

Un adăpost pentru animale din Carolina de Nord, SUA a postat pe reţelele de socializare un anunţ de adopţie pentru cea mai „rea” pisică, pentru a-i anunţa pe potenţialii doritori la ce să se aştepte de la dificila felină, relatează Huffington Post.

Pisica cu blană colorată în alb şi negru, în vârstă de patru ani, a fost salvată de către o organizaţie pentru protecţia animalelor, chiar în Ajunul Crăciunului.

Animalul ce poartă numele de Perdita fusese abandonat deoarece stăpânul ei murise.

Conform managerului organizaţiei, felina a fost foarte simpatică în prima zi la noua ei „casă", însă apoi şi-a arătat adevărata personalitate.

Pisica a devenit brusc extrem de morocănoasă, iar iniţial, personalul adăpostului a crezut că este bolnavă, însă curând toată lumea şi-a dat seama că felina este pur şi simplu „afuristă”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Potrivit anunţului de adopţie, unul dintre cele mai enervante defecte ale pisicii este faptul că îi amăgeşte pe oameni să creadă că vrea să fie luată în braţe şi mângâiată, însă imediat ce este atinsă începe să mârâie şi să „scuipe”.

Angajaţii asociaţiei au încercat să fotografieze pisica într-o postură cât mai simpatică pentru a atrage oferte de adopţie, însă singura atitudine a felinei a fost una ursuză.

O altă caracteristică a celei mai afurisite pisici, conform anunţului de adopţie, e „să te privească în suflet până ce te simţi incapabil să mai fii fericit vreodată."

Managerul asociaţiei care o găzduieşte momentan pe felina Perdita, afirmă despre animal că are un comportament extrem de caraghios care poate amuza pe oricine.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Fostul soț al lui Gwen Stefani și-a făcut o iubită care pare geamănă artistei. Xhoana X, pozată în costum de...
Film Now
Billy Zane, de nerecunoscut în primele imagini din filmul „Waltzing With Brando”. Starul din „Titanic” îl...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...