Copil care plângea, dat afară din sală de Donald Trump

Data publicării:
OBAMA DE TRUMP GETTY

Iniţial, candidatul republican a spus că nu este deranjat de faptul că micuţul nu stătea liniştit şi a asigurat-o pe mamă că nu este nicio problemă. Dar după câteva minute, Donald Trump a afirmat că totul a fost o glumă şi că nu vrea un copil care plânge să-i întrerupă discursul. Iar cei prezenţi în sală, în loc să fie deranjaţi, au râs şi l-au aplaudat pe miliardar.

Donald Trump, candidat republican la preşedinţie: „Cea mai mare din lume, o bancă chineză... Nu-ţi face probleme din cauza copilului, iubesc copiii. Nu-i problemă. Ador copiii, aud acel copil plângând şi îmi place. Îmi place. Ce copil! Ce copil frumos! Stai liniştită! Mama aleargă peste tot. Stai liniştită! E tânăr, e frumos, e sănătos. Asta ne dorim. De fapt, doar glumeam. Puteţi să scoateţi copilul de aici. E în regulă, nu-ţi face griji. Chiar m-a crezut când am spus că îmi place să fie un copil care plânge în timp ce vorbesc.”

În schimb, gestul nu a rămas netaxat de Tim Kaine, partenerul lui Hillary Clinton în cursa pentru Casa Albă.

Tim Kaine, candidat democrat pentru postul de vicepreşedinte al SUA: „Am văzut că Donald Trump a dat afară un copil care plângea de la un eveniment. Tot vorbeam despre perioada de dinainte de grădiniţă. Te întrebi cine este, de fapt, copilul. Te întrebi: "cine e copilul?".”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Cine este Emanuel Pârvu, regizorul filmului “Trei kilometri până la capătul lumii”. Pelicula a fost inclusă...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) P Diddy isi cere scuze dupa publicarea unei inregistrari video in care isi loveste fosta iubita. “Am...