Curtea Supremă a SUA și-a schimbat jurisprudența în privința lăcașurilor de cult, în perioada pandemiei

Data publicării:
cladirea curtii supreme a statelor unite
Foto: GettyImages

Curtea Supremă a SUA a interzis miercuri guvernatorului statului New York să impună restricţii lăcaşurilor de cult din cauza epidemiei de coronavirus, argumentând că reuniunile religioase nu trebuie tratate diferit de cele nereligioase autorizate.

Guvernatorul Andrew Cuomo a impus o limită de zece numărului de oameni care se pot reuni în locuri de cult în aşa-zisele „zone roşii”, adică unde se consideră că virusul circulă mai intens.

Măsura a fost contestată de dioceza romano-catolică din Brooklyn şi de două sinagogi, iar Curtea Supremă a apreciat, cu cinci voturi contra patru, că ea încalcă libertatea religioasă protejată de Primul amendament al constituţiei SUA, transmite Agerpres.

Noua judecătoare Amy Coney Barrett a „înclinat balanţa” de partea conservatorilor în această decizie, după ce mai devreme în acest an - înainte de decesul judecătoarei Ruth Bader Ginsburg şi numirea lui Barrett - Curtea Supremă a SUA a susţinut impunerea de restricţii similare în California şi Nevada.

Pandemia a alimentat tensiunile între primăria democrată şi comunitatea evreilor ortodocşi din New York, acuzată că nu respectă regulile de distanţare sanitară, dând naştere unor proteste pe alocuri violente în Brooklyn, în octombrie.

Editor : G.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
Ce e bine să faci înaintea somnului de 5 ori pe săptămână? Dr. Marius Sava, somnolog, răspunde și explică
Pro FM
Cum arată acum Oana Vincu din trupa Genius. Locuiește în Timișoara, a ieșit din lumina reflectoarelor și e o...
Film Now
Christina Applegate spune că nu-și mai iubește viața de când suferă de scleroză multiplă: "Sunt prinsă în...
Adevarul
Fenomen uluitor surprins în Munții Metaliferi. Busola o ia razna, iar trăsnetele lovesc necruțător FOTO VIDEO
Newsweek
VIDEO Un actor de stand-up comedy, bătut pe scenă. Ce glumă stupidă l-a scos din minți?
Digi FM
Cât de importantă e bunica pentru AMI - O poveste emoționantă la Digi FM
Digi World
Ce este „ad breaks”, funcția testată acum de Instagram. Utilizatorii sunt revoltați: „Pare o mișcare agresivă...
Digi Animal World
Imagini inedite cu doi scafandri care „dansează” cu rechinii. Momentul e parcă desprins dintr-un film SF
Film Now
Evangeline Lilly, cunoscută din „Lost” și filmele „Ant-Man”, se retrage din actorie, după o carieră de 20 de...
UTV
Halsey s-a luptat in secret cu doua boli grave: “Ma consider norocoasa ca sunt in viata”. Imagini emotionante...