Donald Trump, gest controversat: I-a comutat pedeapsa cu închisoarea prietenului său Roger Stone

Data actualizării: Data publicării:
Roger Stone, fost consilier al lui Donald Trump, cu palarie pe cap
Roger Stone, fost consilier al lui Donald Trump Foto: Guliver/Getty Images

Preşedintele american, Donald Trump, i-a comutat pedeapsa cu închisoarea prietenului său Roger Stone, condamnat în februarie la 40 de luni de închisoare în cadrul anchetei privind amestecul Rusiei în campanie prezidenţială din 2016, a anunțat vineri Casa Albă.

„Astăzi, preşedintele Donald J. Trump a ordonat o măsură de clemenţă executivă pentru a-i comuta pedeapsa nedreaptă lui Roger Stone”, spune Casa Albă într-un comunicat. De acum înainte, Roger Stone este „un om liber”, anunță Casa Albă.

Prin decizia lui Donald Trump, se consideră că Roger Stone și-a ispășit pedeapsa, dar el rămâne cu condamnările primite.

Președinția justifică gestul precizând că acest vechi prieten al preşedintelui este „victimă a unei farse ruseşti” și o victimă a „procurorilor răzbunători”.

Roger Stone a fost găsit vinovat în noiembrie pentru șapte capete de acuzare, printre care că a mințit Congresul și că a obstrucționat o comisie de anchetă, totul ca parte a investigației Trump-Rusia.  Potrivit comunicatului dat de Casa Albă, procesul a fost viciat și provocat de frustrarea echipei de procurori condusă de Robert Mueller că nu a găsit nicio legătură între Donald Trump și Rusia, după ani de investigații.

Pedeapsa cu închisoarea pe care trebuia să o efectueze Roger Stone, găsit vinovat în noiembrie că a minţit Congresul şi că a exercitat presiuni asupra martorilor, urma să înceapă săptămâna viitoare. Consilierul politic urma să stea după gratii 40 de luni.

Imediat după condamnarea lui Roger Stone, Donald Trump a explicat că intenţionează să îl graţieze pe fostul său colaborator în vârstă de 67 de ani, un controversat consilier politic, cunoscut pentru stilul său colorat şi tatuajul cu Richard Nixon de pe spate, scrie AFP, preluată de Agerpres.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru...
Pro FM
Shania Twain, adevărul despre legătura specială cu Jon Bon Jovi. „Îmi încălzește inima”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...