Familia Trump a preluat controlul unei companii cripto care a strâns peste 550 de milioane de dolari. Doi români printre dezvoltatori

Data publicării:
doi dintre fii lui trump si fiica sa
Foto: Profimedia

Familia preşedintelui american Donald Trump a preluat controlul asupra companiei cripto World Liberty Financial, care a strâns peste 550 de milioane de dolari de la investitori, beneficiind de majoritatea fondurilor în baza unor clauze contractuale care, potrivit experţilor din industrie, favorizează persoanele din interior, relatează Reuters.

Lansată în toamna trecută, World Liberty Financial, printre ai cărei dezvoltatori se numără doi români, promite acces la servicii financiare bazate pe criptomonede, fără intermediari precum băncile, un concept cunoscut sub numele de finanţe descentralizate (DeFi). Cu toate acestea, platforma nu este încă activă public, iar echipa sa este una restrânsă, conform unei analize Reuters, citată de News.ro.

Chiar şi aşa, în martie, compania a anunţat că a strâns 550 de milioane de dolari din vânzarea unor „tokenuri de guvernanţă” ($WLFI), care oferă drepturi de vot privind direcţia proiectului, dar care nu pot fi tranzacţionate. Majoritatea acestor vânzări au avut loc după victoria electorală a lui Trump din noiembrie.

Cei doi dezvoltatori români enumeraţi pe site-ul World Liberty, Octavian Lojnita şi Bogdan Purnavel, au experienţă anterioară într-un alt proiect, eşuat, al fondatorilor, numit Dough Finance.

În ianuarie, în mod discret, World Liberty a modificat informaţiile de pe site, dezvăluind că familia Trump a preluat controlul. Cofondatorii iniţiali, Zak Folkman şi Chase Herro, au fost înlocuiţi ca persoane de control de o entitate în care familia Trump deţine 60%. Această schimbare nu fusese raportată anterior.

În prezent, familia Trump are dreptul la 75% din veniturile nete generate de vânzarea tokenurilor şi la 60% din veniturile operaţionale viitoare ale companiei. Potrivit calculelor Reuters, aceasta înseamnă că familia este eligibilă să primească aproximativ 400 de milioane de dolari. După ce şi fondatorii îşi încasează partea, doar 5% din cele 550 de milioane rămân pentru dezvoltarea efectivă a platformei.

Structura proiectului este considerată neobişnuit de centralizată pentru sectorul DeFi. Potrivit profesorului Jim Angel de la Georgetown University, „este greu de văzut vreun beneficiu economic pentru deţinătorii de tokenuri”.

David Krause, profesor la Marquette University, a afirmat că structura „exclude în mare măsură investitorii publici sau deţinătorii de tokenuri de la orice participare financiară semnificativă”.

Casa Albă a direcţionat întrebările către Trump Organization, iar compania, la rândul ei, nu a oferit comentarii. Organizaţia a transmis anterior că Donald Trump nu este implicat în operaţiunile zilnice şi că un avocat de etică a fost angajat pentru a evita conflictele de interese.

Donald Trump Jr., partener de afaceri al fondatorilor, a declarat că familia Trump s-a confruntat cu excluderi din sistemul bancar tradiţional şi că proiectul cripto ar trebui să ofere oportunităţi americanilor de rând.

Donald Trump, „preşedintele cripto”

Investiţia familiei Trump în World Liberty leagă averea preşedintelui de un domeniu aflat la marginea reglementării financiare. Trump a promis că va fi ”preşedintele cripto” şi că va promova criptomonedele pentru a întări dolarul american.

În acelaşi timp, familia sa a obţinut sute de milioane de dolari prin active cripto, inclusiv ”un meme coin” care a generat 349 de milioane de dolari pentru entităţi asociate lui Trump, potrivit Chainalysis. Acest lucru a atras critici privind posibile conflicte de interese şi canale de influenţă.

Potrivit fostului regulator bancar Ross Delston, ”ar fi vehiculul perfect pentru ca guverne sau oligarhi străini să trimită bani preşedintelui”.

Reuters a constatat că aproximativ 70% din fondurile atrase provin din portofele care au cheltuit cel puţin 100.000 de dolari, iar peste 50% din cumpărători au investit peste un milion. Majoritatea identităţilor acestor investitori rămân necunoscute publicului.

Ascensiunea World Liberty

Iniţiativa a început prin conexiuni între Folkman, Herro şi familia lui Steve Witkoff, un vechi prieten al lui Donald Trump şi actual trimis special în Orientul Mijlociu. Witkoff a facilitat o întâlnire între fondatori şi familia Trump, după care s-a decis lansarea proiectului.

La început, vânzările de tokenuri au fost lente – doar 2,7 milioane de dolari până la sfârşitul lui octombrie. Dar, după alegeri, Justin Sun, un controversat investitor cripto din Hong Kong, a investit 30 de milioane de dolari, sumă care ulterior a crescut la 75 de milioane. În februarie, procesul său cu SEC a fost suspendat.

Pe 19 şi 20 ianuarie, chiar în ziua învestirii preşedintelui SUA, World Liberty a strâns aproape 300 de milioane de dolari. Tot atunci, structura de proprietate s-a schimbat, iar compania DT Marks DeFi LLC, deţinută de Trump, a preluat controlul indirect.

Structura legală complexă oferă protecţie familiei Trump în faţa eventualelor acţiuni în justiţie, a spus profesorul Angel.

Proiectul rămâne neterminat

Spre deosebire de alte platforme DeFi, tokenurile WLFI nu oferă investitorilor drepturi asupra profiturilor şi nu pot modifica acordurile existente cu Trump şi ceilalţi parteneri.

World Liberty spune că lucrează la trei produse principale, inclusiv un serviciu de creditare cripto şi o aplicaţie de finanţe personale. De asemenea, compania a anunţat o nouă stablecoin – USD1 – garantată de active tradiţionale precum titluri de stat americane.

În pofida sumei colosale strânse, platforma DeFi a World Liberty nu este încă funcţională. Potrivit companiei de securitate cibernetică CertiK, multe funcţionalităţi sunt încă în faza de dezvoltare.

World Liberty susţine că misiunea sa este „de a democratiza sistemul financiar pentru milioane de oameni”. Dar, pentru moment, criticii spun că a făcut exact opusul.

Editor : L.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă să ridici o casă de 150 mp la roșu în 2025. Calcul complet cu materiale și manoperă
Digi FM
Mihaela Borcea s-a căsătorit cu Sorin Rap, după o relație de 10 ani. Și-au pregătit și luna de miere
Pro FM
Un artist celebru a încercat să se sinucidă de două ori și a fost în comă, după o aventură cu soția unui...
Film Now
Clint Eastwood, declarații despre interviul care a făcut înconjurul lumii: „E în întregime fals!”
Adevarul
Cât cheltuiește Rusia pentru a lansa un atac de amploare cu drone și rachete asupra Ucrainei. Estimările...
Newsweek
Știrea că se vor plăti asigurări de sănătate la toate pensiile a panicat pensionarii. Ce e adevărat?
Digi FM
Cadoul otrăvit și o crimă din gelozie. O adolescentă a murit după ce a mâncat o brioșă otrăvită cu arsenic
Digi World
Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte clinică timp de 24 de minute...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Halle Berry, după ce a fost criticată pentru că s-a filmat în pat, alături de iubitul ei, de Ziua Mamei...
UTV
Roxana Nemeș este însărcinată cu gemeni, după 5 ani de luptă și patru fertilizări in vitro: „M-am aruncat în...