Hackerii au ajutat-o să-și recupereze bitcoinii pierduți. Valoarea banilor crescuse de peste 600 de ori, iar ea nu putea ajunge la ei

Data actualizării: Data publicării:
monede Bitcoin
Foto: GettyImages

O femeie din Statele Unite care a cumpărat în urmă cu mulți ani câțiva bitcoini și a uitat datele de logare la portofelul virtual a apelat la ajutorul a doi hackeri pentru a-și recupera monedele virtuale, care între timp își măriseră valoarea de peste 600 de ori.

Rhonda Kampert este unul dintre investitorii vechi în moneda virtuală. Ea a cumpărat șase bitcoini în 2013, când valorau circa 80 de dolari bucata și erau încă un subiect de nișă pe internet.

În anul următor, a cheltuit o parte din ei, apoi a uitat de investiție.

Însă câțiva ani mai târziu, în 2017, când a auzit la știri că valoarea monedei a crescut la aproape 20.000 de dolari, femeia, care trăiește în Illinois, SUA, a mers repede la calculator să se logheze în contul ei, pentru a-și vinde monedele.

Numai că a apărut o problemă: nu mai știa contul pentru a se loga la portofelul virtual în care își ținea monedele.

„Mi-am dat seama că lipsesau câteva cifre din contul de identificare. Aveam un bilețel cu parola, dar nu mai știam contul de logare”, a spus ea, potrivit BBC.

„A fost groaznic. Am încercat totul timp de mai multe luni, dar degeaba. Într-un final, am renunțat.”

Asta până primăvara trecută, când bitcoinul depășise 50.000 de dolari, de peste 600 de ori mai mult decât plătise Rhonda în urmă cu opt ani. Acest lucru a făcut-o să caute pe internet până a dat peste vânătorii de monede crypto Chris și Charlie Brooks, tată și fiu.

„După ce am vorbit cu ei online, am căpătat destulă încredere să le dau toate detaliile pe care mi le puteam aminti. Apoi am așteptat”, spune Rhonda.

„În cele din urmă, ne-am așezat toi într-un video call și am privit la ce se întâmplă. Chris a deschis portofelul și cu asta s-a terminat. Am fost atât de fericită!”, a mai spus ea.

La momentul respectiv, cei 3,5 bitcoini pe care îi mai avea în portofel valorau 175.000 de dolari.

„Le-am dat lui Chris și Charlie comisionul lor de 20%, apoi primul lucru a fost să scot 10.000 de dolari pentru a o ajuta pe fata mea, Megan, cu taxele la facultate.”

Restul sumei îl păstrează într-un portofel hardware, un dispozitiv asemănător unui stick USB, care stochează detaliile ei offline. Datele de logare sunt bine depozitate în memoria ei.

Rhonda speră că monedele, care acum valorează circa 43.000 de dolari fiecare, să crească din nou în valoare. Ea își descrie rezerva ca pe un fond de pensii când va dori să renunțe la jobul ei de trader în criptomonede.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vlad Pascu a ajuns de nerecunoscut după aproape un an în spatele gratiilor. Schimbarea e radicală
Digi FM
Ce mesaj a transmis Elena, după ce CRBL a fost surprins alături de o tânără de 23 de ani: „În căutare de soț...
Pro FM
Cum arată Susan Boyle la 63 de ani. Femeia care a impresionat o lume întreagă în 2009 și a devenit un star...
Film Now
Demi Moore, zeiță în alb, într-o rochie cu decolteu amețitor. La 61 de ani atrage toate privirile oriunde ar...
Adevarul
Previziune sumbră a unui analist politic: Alegerile din 2024 ar putea fi ultimele înainte de următorul război...
Newsweek
OFICIAL Cum și când ajung fluturașii cu pensia recalculată la pensionari? Vin în ordine alfabetică?
Digi FM
Un ofițer de poliție din Londra a fost concediat pentru insulte rasiste la adresa unei colege românce
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Celine Dion a fost in pericol de moarte din cauza bolii autoimune de care sufera