Liderii armatei SUA se temeau că Donald Trump va încerca o lovitură de stat. Au pregătit un plan ca să-l oprească

Data publicării:
Donald Trump și șefi ai armatei SUA
Foto: Profimedia Images

Șefii armatei Statelor Unite au fost atât de temători că Donald Trump și aliații săi vor încerca să dea o lovitură de stat după alegerile din noiembrie 2020, încât își făcuseră mai multe planuri de răspuns la o astfel de încercare, relatează CNN, citând fragmente dintr-o carte care urmează să fie lansată.

Cartea, ai cărei autori sunt jurnaliști premiați cu Pulitzer, descrie cum Mark Milley, șeful Statului Major al armatei americane și alți șefi ai acesteia au discutat un plan de a demisiona unul câte unul în azul în care urmau să primească ordine ilegale sau periculoase din partea lui Trump.

În „I Alone Can Fix It”, carte care va apărea marțea viitoare, sunt descriși ultimii ani din mandatul lui Donald Trump și felul în care oficiali din fosta administrație de la Casa Albă, dar și anturajul lui Trump au încercat să gestioneze comportamentul din ce în ce mai instabil al fostului președinte după pierderea alegerilor prezidențiale din 2020.

În carte este prezentat felul în care, pentru prima oară în istoria modernă a Statelor Unite, liderul armatei, al cărui rol este de a-l consilia pe președinte, se pregătea de o confruntare cu acesta în așteptarea unei posibile încercări de lovitură de stat.

Îngrijorările lui Milley erau alimentate inclusiv de acțiuni ale președintelui, precum concedierea ministrului apărării și demisia procurorului general. Acestea erau percepute ca un semn că urmeazăceva chiar „mai sinistru”.

Ei pot să încerce, dar nu vor reuși”, le-a spus Milley adjuncților săi, conform autorilor cărții. „Nu poți să faci asta (n. red. - o lovitură de stat) fără armată . Nu poți să faci asta fără CIA și fără FBI. Noi suntem cei care avem armele”, a adăugat Milley.

În zilele de dinaintea tentativei de insurecție din 6 ianuarie, Milley s-a temut că Trump alimentează tensiunile pentru a putea avea o scuză să ceară intervenția armatei. El l-a perceput pe fostul președinte drept „liderul autoritar clasic care nu mai avea nimic de pierdut”.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita