McCain, avertisment pentru Trump: Așa încep dictatorii!

Data publicării:
mccain

Senatorul republican John McCain, fost candidat la Casa Albă, critică atitudinea preşedintelui Donald Trump faţă de presă. Noul preşedinte nu pierde nicio ocazie să atace presa care îl critică, iar sâmbătă chiar a numit câteva dintre cele mai mari ziare şi televiziuni „duşmanii poporului” american.

„Aşa încep dictatorii”, avertizează John McCain, care mai spune că Donald Trump ar trebui să înveţe lecţiile istoriei.

„Dacă vrem să păstrăm democraţia aşa cum o ştim, avem nevoie de o presă liberă şi, de multe ori, ostilă. Fără ea, mi-e teamă că ne-am pierde în timp mare parte din libertăţile individuale. Aşa încep dictatorii. (...) Încep prin a suprima presa liberă. Dacă vă uitaţi în istorie, primul lucru pe care îl face un dictator, ca să-şi consolideze puterea, e să reducă la tăcere presa”, a declarat senatorul republican, șeful Comisiei pentru forțele armate din Senatul american, veteran de război și fost candidat la Casa Albă.

Războiul lui Donald Trump cu presa americană nu dă semne că s-ar domoli. „Presa care publică ştiri false - New York Times, NBC News, ABC, CBS, CNN - nu este duşmanul meu, ci duşmanul poporului american”, a scris președintele american pe Twitter la o zi după conferinţa de presă în care a făcut bilanţul primei luni la Casa Albă. Mare parte din jurnaliştii americani şi străini au catalogat conferinţa drept dezorganizată, iar tonul preşedintelui, vindicativ, însă unii editorialişti de dreapta i-au lăudat prestaţia. Nu este ieşit din comun ca preşedinţii americani să critice presa, dar virulenţa atacurilor repetate ale lui Donald Trump este fără precedent. Ziarele „partizane” şi „necinstite” au fost unul dintre punctele centrale ale campaniei sale electorale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a aflat Anca Molnar că are cancer. Dezvăluiri care te vor face să plângi: “Nu știa mai nimeni”
Digi FM
Cât plătește Nicușor Dan chirie pentru apartamentul din București: „Avem o cameră și două dormitoare la...
Pro FM
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele luni de viață ale lui Avicii: „Arăta ca un zombie!” DJ-ul suedez își...
Film Now
Ies la iveală detalii despre filmul „Edward Scissorhands”. Johnny Depp s-a luptat pentru acest rol cu Tom...
Adevarul
Cine îi poate opri pe populiști să facă jocurile la Bruxelles. Expert: „Ursula von der Leyen vrea alianță cu...
Newsweek
Câte mii € pe lună ia un român dacă se duce pe front în Ucraina? Ce contract semnează? Pe câte luni?
Digi FM
Anca Molnar, make-up artistul vedetelor, a murit la doar 35 de ani. Tânăra fusese diagnosticată cu o formă...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Ce eforturi ar fi făcut Jennifer Lopez pentru a-și salva căsnicia cu Ben Affleck. Apropiat: „Nu vrea să...
UTV
Anca Molnar, make-up artistul vedetelor, a murit la doar 35 de ani. “Ramaneti cu bine si cautati-ma printre...