O rusoaică, arestată în SUA pentru spionaj

Data actualizării: Data publicării:
maria butina
Foto: captura YouTube

Departamentul american al justiţiei a anunţat luni arestarea unei femei cu cetăţenie rusă, care e acuzată că a conspirat ca agentă a guvernului Rusiei. Ea a stabilit legături cu cetăţeni americani şi s-a infiltrat în grupuri politice, informează Agerpres, care preia o știre a agenției Reuters.

maria butina
Foto: captura YouTube

Femeia se numește Maria Butina, are 29 de ani și lucra sub îndrumarea unui oficial de rang înalt de la Moscova, care este pe lista de sancţiuni a Trezoreriei SUA, a precizat Departamentul Justiţiei. Femeia a fost arestată preventiv duminică şi va fi audiată miercuri de o instanţă. 

Maria Butina era cunoscută ca activistă, fondatoarea unui grup intitulat „Dreptul de a purta arme”. La un moment dat, ea a lucrat pentru Aleksandr Torșin, fost senator rus din partidul lui Vladimir Putin și adjunct al guvernatorului Băncii Centrale a Rusiei, care ar fi avut legături cu mafia rusă. În ultimii ani, Butina își construise relații strânse cu cercurile politice americane conservatoare. Înainte de a fi arestată, Butina, împreună cu Torșin și Paul Erikson, un agent politic american, au fost anchetați pentru o potențială implicare a Rusiei în alegerile prezidențiale din 2016.

Butina a publicat pe pagina sa de Facebook numeroase fotografii alături de Alexandr Torşin. Rusoaica, studentă la American University din Washington, lucra pentru Torşin.  O sursă citată sub acoperirea anonimatului de agenția Reuters a declarat că Maria Butina este o susţinătoare a lui Donald Trump, iar la petreceri în Washington se lăuda că şi-ar putea folosi relaţiile politice pentru a asigura locuri de muncă în administraţia americană, după alegerea acestuia ca preşedinte.

Într-o înregistrare video publicată pe YouTube, Butina poate fi văzută la un eveniment din Las Vegas, în iulie 2015, întrebându-l pe Trump - pe atunci candidat - dacă va continua să sprijine sancţiunile împotriva Rusiei, în cazul în care va fi ales.

Anunțul arestării ei intervine chiar în ziua în care președintele Donald Trump a avut primul său summit bilateral cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, iar unele declarații de la conferința de presă comună au scandalizat lumea politică la Washington.  Preşedintele Statelor Unite a luat apărarea Rusiei, şi nu a autorităţilor din ţara pe care o conduce, autorităţi care spun că Statele Unite au fost victima unui atac rusesc în timpul alegerilor prezidenţiale americane.

Citiți și: Critici, în SUA, pe tema modului în care Trump s-a comportat în fața lui Putin: „Act de trădare”

Donald Trump a spus că toată ancheta privind amestecul Rusiei în alegeri e o mare greşeală şi o vânătoare de vrăjitoare şi că relaţia Statelor Unite cu Rusia a devenit mai proastă ca niciodată, din cauza anilor de „prostie” americană. „Totul s-a schimbat în urmă cu câteva ore”, e promisiunea pe care a făcut Donald Trump după întâlnirea cu Vladimir Putin.

Despre amestecul Rusiei în alegerile respective, fapt anchetat de un procuror independent şi denunţat de serviciile de informaţii americane, Trump a declarat: „Nu văd niciun motiv să fie Rusia. Preşedintele Putin a fost foarte ferm şi puternic în dezminţirea sa de azi”.

Chiar înainte de începerea summitului, Trump şi-a acuzat ţara printr-un mesaj în reţeaua Twitter în care se referă şi la ancheta privind amestecul Rusiei în alegerile din Statele Unite: „Relaţia noastră cu Rusia n-a fost NICIODATĂ mai proastă din cauza multor ani de prostie şi stupiditate din partea SUA şi acum, Vânătoarea de Vrăjitoare Aranjată!”. Ministerul rus de Externe a replicat la acest mesaj: „Suntem de acord”.

Citiți și: VIDEO. Momentul în care Putin îi dă o minge de fotbal lui Trump. Care sunt semnificațiile

Întrebat dacă îl consideră pe Putin un adversar, Trump a precizat: „De fapt l-am numit concurent şi este un concurent bun şi cred că termenul concurent este un compliment”.

Citiți și: Trump şi Putin s-au străduit să dea asigurări că summitul lor a fost un succes. Ce spun imaginile - GALERIE FOTO

Toate aceste declarații au intervenit în contextul în care cu doar trei zile în urmă, FBI a inculpat încă 12 ruşi, care sunt acuzaţi de conspiraţie împotriva Statelor Unite. Toți acești inculpați sunt angajaţi ai serviciului rus de informaţii militare.

Citește și:  Noi dovezi că Rusia l-a ajutat pe Donald Trump să câștige alegerile prezidențiale din SUA

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vlad Pascu a ajuns de nerecunoscut după aproape un an în spatele gratiilor. Schimbarea e radicală
Digi FM
Ce mesaj a transmis Elena, după ce CRBL a fost surprins alături de o tânără de 23 de ani: „În căutare de soț...
Pro FM
Cum arată Susan Boyle la 63 de ani. Femeia care a impresionat o lume întreagă în 2009 și a devenit un star...
Film Now
Kramer din "Seinfeld" a avut mult de tras după remarcile rasiste făcute în 2006. Nimic nu a mai fost la fel...
Adevarul
Previziune sumbră a unui analist politic: Alegerile din 2024 ar putea fi ultimele înainte de următorul război...
Newsweek
VIDEO Piloții ucraineni au încheiat în SUA antrenamentele pe F-16. Când vor ataca Rusia?
Digi FM
Nadia Comăneci, declarații despre cum i-a schimbat viața gimnastica: „Sportul mi-a dat o voce pe când aveam...
Digi World
O nouă iluzie optică face furori pe rețelele sociale. Spune-mi ce vezi în poză ca să-ți spun ce personalitate...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Demi Moore, zeiță în alb, într-o rochie cu decolteu amețitor. La 61 de ani atrage toate privirile oriunde ar...
UTV
Motivul real al divortului dintre CRBL si Elena Viscu. Fosta sotie a artistului face haz de necaz: “Suntem in...