Planul lui Donald Trump pentru economia americană

Data publicării:
Donald Trump GettyImages-500116120-1

 

Într-un discurs susținut la clubul economic din Detroit, capitala industriei americane de automobile, omul de afaceri a propus un moratoriu privind orice noi reglementări și o scădere generală a impozitelor, caracterizând cei opt ani de mandat ai lui Barack Obama drept o povară pentru antreprenori, relatează Agerpres.

Printre propunerile concrete ale lui Trump se numără reducerea impozitului pe venit de la 39,6% la 33% și cea a impozitului pe profitul societăților de la 35% la 15%.

„Orașul Detroit este exemplul grăitor al eșecului politicii economice al adversarei mele. Ea este candidata trecutului. Noi suntem viitorul", a declarat candidatul republican, despre Hillary Clinton, prezentată drept moștenitoarea erei Obama.

Miliardaru a denunțat din nou tratatele de liber-schimb.

„Hillary Clinton a susținut acordurile comerciale care au făcut acest oraș să-și piardă slujbele și bogăția", a declarat Donald Trump, făcând referire la tratatul semnat de Bill Clinton în 1993 cu Mexic și Canada.

Candidatul republican a spus că va propune o reformă a taxelor care va aduce cea mai mare revoluție în domeniu din era fostului președinte Ronald Reagan.

El a subliniat că planul său economic „contrastează ca ziua de noapte" cu cel al democratei Hillary Clinton.

Trump a spus că mulți muncitori din SUA vor beneficia de o scădere până la zero a impozitului de venit în baza planului său și că portițele legale care serveau anumite interese speciale vor fi eliminate.

Republicanul a subliniat că planul său va da un impuls pentru „repornirea Americii".

„Este un lucru posibil și nici măcar nu va fi greu", a spus Trump.

Donald Trump a precizat că va reduce „masiv reglementările" guvernului, apreciind că excesul de reglementare costă SUA două trilioane de dolari anual.

„Voi avea un scop care primează când vine vorba de reglementare: vreau ca joburile și bogăția să rămână în America. Este timpul să renunțăm la ancora care ne trage în jos", a afirmat omul de afaceri, precizând că va institui "un moratoriu temporar" asupra oricăror noi reglementări.

Intervenția lui Donald Trump a fost întreruptă în mai multe rânduri de manifestanți favorabili contracandidatei sale democrate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Cine este Emanuel Pârvu, regizorul filmului “Trei kilometri până la capătul lumii”. Pelicula a fost inclusă...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) P Diddy isi cere scuze dupa publicarea unei inregistrari video in care isi loveste fosta iubita. “Am...