Premieră în istoria SUA. Trump va fi supus unei noi proceduri de punere sub acuzare, după ce Mike Pence a refuzat îndepărtarea lui

Data actualizării: Data publicării:
Donald Trump părăsește Casa Albă
Donald Trump părăsește Casa Albă. Foto: Getty Images

Donald Trump va fi supus unei noi proceduri de punere sub acuzare - a doua din mandatul său. Este o premieră absolută în istoria Statelor Unite, ca un președinte să treacă prin două astfel de proceduri într-un singur mandat. Deși este greu de crezut că va fi suficient timp să fie dusă la final, în cele șapte zile rămase. 

Vicepreşedintele Statelor Unite Mike Pence a refuzat să invoce cel de-al 25-lea amendament al Constituţiei americane pentru a-l înlocui pe preşedinte. A fost răspunsul său la ultimatumul dat de președinta Camerei Reprezentanților, care i-a cerut să-l declare pe Trump inapt să-și îndeplinească atribuțiile.

"Consider că un astfel de act nu este în interesul naţiunii noastre şi nici nu corespunde Constituţiei", i-a scris Mike Pence preşedintei Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, chiar înainte de un vot în camera inferioară a Congresului asupra unei rezoluţii ce solicită utilizarea acestei pârghii inedite în istoria politică americană.

Răspunsul său negativ face sigură supunerea miercuri spre examinare de către aleşii democraţi din Camera Reprezentanţilor a actului prin care se intenţionează punerea sub acuzare a preşedintelui Donald Trump pentru "incitare la insurgenţă" în timpul asaltului asupra Capitoliului din 6 ianuarie.

Democrații merg mai departe. Vor lansa imediat procedura de destituire a liderului de la Casa Albă. Donald Trump va fi pus sub acuzare pentru a doua oară în mandatul său. Iar acuzația este cea mai gravă adusă vreodată unui președinte în funcție: incitare voită la insurecție.

Nu doar democrații, dar și mai mulți republicani din Congres s-au întors împotriva liderului lor și au anunțat direct sau au dat se înțeles că susțin destituirea acestuia.

Adam Kinzinger, reprezentant republican: "Acesta este adevărul. Președintele a provocat toate acestea. Președintele este inapt, președintele nu este bine. Președintele trebuie să renunțe acum la controlul puterii executive voluntar sau involuntar".

Mitch McConnell, liderul senatorilor republicani: "Dacă rezultatul alegerilor ar fi răsturnat prin simple acuzații lansate de partea care a pierdut, democrația noastră ar intra într-o spirală a morții. Națiunea nu ar mai accepta vreodată rezultatele vreunor alegeri. La fiecare patru ani ar avea loc o luptă pentru obținerea puterii cu orice preț".

În prima sa apariție publică după violenţele de săptămâna trecută, Donald Trump a făcut un apel la calm, dar nu și-a asumat nicio clipă responsabilitate pentru atacul asupra Congresului.

Donald Trump: "Nu vrem violență, niciodată nu vrem violență, nu vrem absolut nici o violență. Și în ceea ce privește destituirea, este continuarea celei mai mari vânătoare de vrăjitoare din istoria politicii. E ridicol. Este absolut ridicol. Această punere sub acuzare provoacă o furie extraordinară și este un lucru îngrozitor pe care îl fac (democrații, n. red.). Cred că este extrem de periculos pentru țara noastră".

Reporter: Care este rolul dumneavoastră în ceea ce s-a întâmplat la Capitol? Care este responsabilitatea dumneavoastră personală?

Donald Trump: "Dacă îmi citești discursul și mulți oameni au făcut asta, am văzut atât în ziare, cât și în mass-media, la televizor, l-au analizat și au considerat că ceea ce am spus este perfect adecvat".

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...