News Alert Qasim al-Raymi, liderul al-Qaida din Peninsula Arabică, a fost ucis într-o nouă operațiune a SUA în străinătate

Data actualizării: Data publicării:
Liderul AQAP, Qasim al-Raymi, a fost ucis de forțele americane în Yemen
Liderul AQAP, Qasim al-Raymi, era născut în 1979, în Yemen

Preşedintele Donald Trump a anunţat joi că Statele Unite l-au ucis pe liderul Al-Qaida în Peninsula Arabică (AQAP), Qasim al-Raymi (al-Rimi), în cursul unei operaţiuni de combatere a terorismului desfășurate în Yemen, relatează agențiile Reuters și France-Presse, citate de Agerpres.

„Sub conducerea lui Raymi, AQAP a comis violenţe de neconceput împotriva civililor din Yemen şi a încercat să organizeze şi să comită numeroase atacuri împotriva Statelor Unite şi a forţelor noastre”, a declarat Donald Trump, potrivit unui comunicat al Casei Albe.

„Moartea lui slăbeşte în continuare AQAP şi reţeaua al-Qaida la nivel global şi ne apropie de eliminarea ameninţărilor pe care aceste grupări le reprezintă pentru securitatea noastră naţională”, a transmis Donald Trump.

„La instrucţiunile preşedintelui Donald Trump, Statele Unite au efectuat o operaţiune antiteroristă în Yemen şi au reuşit să-l elimine pe Qasim al-Raymi, un fondator şi liderul grupului Al-Qaida în Peninsula Arabică (AQAP)”, arată comunicatul Casei Albe.

Potrivit executivului american, Qasim al-Raymi era unul dintre adjuncții liderului al-Qaida, Ayman al-Zawahiri, cel care i-a succedat la conducerea organizației lui Osama ben Laden, temutul lider terorist ucis într-o operațiune americană în Pakistan pe timpul președintelui Barack Obama.

Născut în 1979, în Yemen, Qasim al-Raymi se alăturase al-Qaida în anii '90, acţionând în Afganistan în numele lui Osama bin Laden.

Gruparea Al-Qaida în Peninsula Arabică (AQPA) a revendicat atacul comis la începutul lunii decembrie la o bază militară americană din Pensacola, Florida, în care au fost ucişi trei marinari, potrivit unui comunicat difuzat duminica trecută de centrul american de monitorizare a site-urilor islamiste SITE. „Într-un discurs audio al liderului său, Qasim al-Raymi, AQPA a revendicat atacul comis în decembrie 2019 la baza aeronavală din Pensacola”, a informat SITE. 

În ce context vine anunțul

Casa Albă nu a precizat când a fost ucis Qasim al-Raymi, dar anunțul vine după ce în primele zile din ianuarie Statele Unite l-au eliminat, la Bagdad, într-un atac cu dronă, pe influentul general iranian Qasem Soleimani, ceea ce a determinat o ripostă din partea Teheranului, care a atacat cu rachete baze din Irak cu militari americani. Tensiunea acelor zile a făcut însă și victime colaterale: un avion civil cu 176 de persoane la bord a fost doborât din greșeală de Gardienii Revoluției.

Totodată, anunțul privind eliminarea liderului terorist Qasim al-Rimi intervine în ziua în care președintele american a avut o lungă declarație de presă în care s-a dezlănțuit asupra adversarilor săi politici.

În ajun, fusese achitat în Senatul american în procesul în care era acuzat de abuz de putere și obstrucționare a Congresului, o procedură ce putea duce la o eventuală destituire a sa în plin an electoral. Statele Unite vor avea alegeri prezidențiale în noiembrie 2020, iar Donald Trump candidează pentru un nou mandat.

Editor: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...