Rusia dezminte orice amestec în campania electorală din SUA

Data actualizării: Data publicării:
vladimir putin GettyImages-450124128

 

Vladimir Putin / FOTO: Gulliver/GettyImages

„Președintele Putin a declarat în mai multe rânduri că Rusia nu s-a amestecat niciodată și nu se amestecă în afacerile interne ale unei țări, în special în procesele electorale ale altor țări”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, răspunzând unei întrebări legate de declarațiile lui Barack Obama de pe postul NBC.

„Dacă vrem să vorbim despre suspiciuni la adresa unei alte țări, ar trebui măcar să fim concreți și exacți. Să enunți ipoteze denunță lipsa unei abordări constructive”, a mai spus purtătorul de cuvânt de la Kremlin, subliniind că Moscova este „foarte atentă să evite orice acțiune, orice cuvânt care ar putea fi considerate un amestec direct sau indirect în campania electorală”.

„Acest lucru îmi amintește de un loc în care toți își spun unii altora coșmarurile și apoi devin înspăimântați de ele”, a mai spus Dmitri Peskov despre acuzațiile lansate la adresa Rusiei de politicienii americani.

Reacția Kremlinului intervine după declarațiile lui Obama de pe postul NBC News, unde președintele american a apreciat că este posibil ca Rusia să încerce să influențeze alegerile prezidențiale în favoarea candidatului republican.

„Totul este posibil”, a răspuns Obama, întrebat dacă Rusia ar putea fi responsabilă pentru vasta scurgere de informații privind e-mail-urile schimbate între ei de responsabili ai Partidului Democrat. Aceste e-mail-uri, publicate vineri de Wikileaks, au arătat neîncrederea și disprețul responsabililor partidului pentru Bernie Sanders, fost rival al lui Hillary Clinton în alegerile primare democrate.

Această scurgere de informații a provocat jenă în rândul democraților cu prilejul deschiderii Convenției Democrate, luni, la Philadelphia. Experții în securitate informatică recrutați pentru echipa Clinton au lăsat să se înțeleagă că Rusia ar fi responsabilă și că obiectivul ei ar fi favorizarea lui Donald Trump.

Miercuri, New York Times scrie că agențiile de informații americane au acum „convingerea puternică” că guvernul rus se află în spatele acestor scurgeri de informații. Totuși, nu se știe dacă acest caz ține de așa-numitul „spionaj de rutină” sau face parte dintr-o operațiune vizând influențarea alegerilor prezidențiale din SUA.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Shania Twain, adevărul despre legătura specială cu Jon Bon Jovi. „Îmi încălzește inima”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...