Șeful armatei SUA: Retragerea trupelor din Afganistan depinde de anumite condiții

Data actualizării: Data publicării:
trupe pe teren in afganistan
Trupe pe teren în Afganistan. Foto: Guliver/ Getty Images

Retragerea militarilor americani din Afganistan, pe care Donald Trump a promis că o încheie până de Crăciun, depinde de o reducere a violenţei pe teren şi de alte condiţii prevăzute în acordul semnat în februarie între SUA şi talibani, a declarat şeful Statului Major american, generalul Mark Milley, citat de France Presse.

"Acordul şi planurile de retragere, în ansamblul lor, prevăd condiţii", a declarat generalul Mark Milley într-un interviu pentru postul public de radio din SUA, NPR, difuzat luni.

"Ceea ce contează este că noi suntem pe cale să punem capăt unui război într-un mod responsabil, deliberat şi care să garanteze interesele cruciale ale securităţii naţionale americane ce sunt în joc în Afganistan", a adăugat el.

Acordul istoric semnat la 29 februarie între Washington şi talibani, după 19 ani de conflict, prevede o retragere totală a trupelor americane până cel târziu la mijlocul anului 2021 sau mai târziu, transmite Agerpres.

În schimb, insurgenţii s-au angajat să nu permită teroriştilor să opereze de pe teritoriile pe care le controlează, să nu mai atace oraşele şi să înceapă negocieri de pace directe, fără precedent, cu guvernul de la Kabul.

Acestea din urmă au început în septembrie, cu o întârziere de câteva luni.

Generalul Milley a insistat că preşedintele Trump a dat undă verde doar pentru o "retragere condiţionată".

"Termenii acordului au fost tot timpul clari", a asigurat el, adăugând că viitoarele faze ale retragerii vor fi în orice caz "decise de către preşedinte".

"Noi, militarii, oferim cele mai bune sfaturi militare cu privire la aceste condiţii, astfel încât preşedintele să poată lua decizii responsabile în cunoştinţă de cauză", a spus generalul Mark Milley.

El a apreciat că diminuarea violenţei nu a fost "semnificativă" în ultimele patru-cinci luni.

Numărul soldaţilor americani a scăzut deja într-un mod considerabil. Erau 12.000 în momentul semnării acordului între SUA şi talibani şi ar urma ca până în noiembrie să rămână doar 4.500.

Pentagonul ia în calcul să menţină contingentul american la acest nivel la începutul anului 2021, aşteptând să constate că negocierile interafgane avansează.

Dar executivul american a emis diferite semnale în ultimul timp.

Consilierul pentru securitate naţională al lui Donald Trump, Robert O'Brien, a declarat săptămâna trecută că trupele vor fi reduse la 2.500 la începutul anului viitor.

Preşedintele republican, care a promis de la alegerea sa acum patru ani "să pună capăt războaielor fără sfârşit" şi care candidează pentru un al doilea mandat în scrutinul din 3 noiembrie, a afirmat că şi-ar dori retragerea tuturor militarilor din Afganistan "până la Crăciun".

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...