Trump, aflat în vizită-surpriză în Afganistan, anunță reluarea negocierilor cu talibanii

Data publicării:
Donald Trump le-a făcut o vizită surpriză militarilor americani din Afganistan de Ziua Recunoștinței
Donald Trump le-a făcut o vizită surpriză militarilor americani din Afganistan de Ziua Recunoștinței

Preşedintele american Donald Trump a sosit joi într-o vizită-surpriză în Afganistan și a anunțat că negocierile cu talibanii, întrerupte în septembrie, au fost reluate, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Vizita lui Trump a fost ţinută secretă până la aterizare din motive de securitate. A durat câteva ore şi a avut loc cu prilejul Zilei Recunoştinţei.

„Talibanii vor un acord şi avem întâlniri cu ei. Le spunem că este necesară o încetare a focului, înainte nu voiau o încetare a focului, dar acum vor”, a declarat președintele american, după o întâlnire cu omologul său, preşedintele Ashraf Ghani, la baza americană de la Bagram. „Cred că lucrurile cu siguranţă vor funcţiona aşa”, a spus el. „Vom rămâne atât timp cât nu există un acord sau până când vom obţine o victorie totală şi ei vor cu adevărat să ajungem la un acord”, a precizat liderul de la Casa Albă.

Preşedintele a plecat în cel mai mare secret din Florida, miercuri seară, şi informaţia privind vizita sa nu a fost făcută publică decât după sosire. Jurnaliştii care au mers cu el în avion au aflat despre destinaţia avionului prezidenţial doar cu două ore înainte de sosire.

Donald Trump a vrut să fie alături de soldaţii SUA de Ziua Recunoştinţei. S-a pozat împreună cu ei şi a mâncat o porţie de curcan, după care a susţinut un discurs, într-un hangar. „Am călătorit 8.331 de mile pentru a fi aici în această seară dintr-un singur motiv: pentru a vă spune în persoană că această Zi a Recunoştinţei este una specială, că totul merge foarte bine şi că ţara este mai puternică din punct de vedere economic decât a fost vreodată”, le-a spus Donald Trump militarilor americani.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita