VIDEO | Român surprins de cutremur la un turneu de poker în Las Vegas

Data actualizării: Data publicării:
roman poker

În sudul Californiei a fost declarată stare de urgenţă, după ce regiunea a fost lovită de un nou cutremur foarte puternic, sâmbătă dimineață. Seismul a avut o magnitudine de 7,1 şi s-a produs în aceeaşi zonă afectată joi de un seism de 6,4. Nu există victime, din fericire, dar pagubele sunt importante. 20 de milioane de oameni locuiesc în sudul Californiei şi mulţi dintre ei se întreabă dacă nu cumva seismele anunţă un cutremur de proporţii, care ar lăsa în urmă distrugeri uriaşe.

De 10 ori mai puternic decât cutremurul de pe 4 iulie, cel de acum s-a produs la o adâncime foarte mică, doar 900 de metri. A zguduit casele din temelii, a crăpat pereţii unora dintre ele şi a rupt ţevi de gaze, provocând incendii.

Pământul s-a mişcat aproximativ un minut, iar bucăţi mari de stâncă au căzut pe şosele şi au blocat circulaţia. Din fericire nu au existat victime, doar câţiva oameni care au fost răniţi uşor. Seismul a fost urmat de 16 replici de magnitudine 4 sau mai mult.

Femeie: Am fugit şi ne-am întâlnit cu turiştii din celelalte camere, ne uitam speriaţi unii la alţii...

La fel de speriaţi au fost şi prezentatorii unei televiziuni, surprinşi în direct de mişcarea telurică.

Prezentatori TV: Ne confruntăm cu zguduituri serioase. Acordaţi-ne un pic de timp, să ne asigurăm că nu o să cadă nimic în studio. Şi continuă să se mişte. Este un cutremur foarte puternic. Trebuie să ne băgăm sub masă. Luăm o pauză. Ne întoarcem imediat.

Român surprins de cutremur la un turneu de poker

Printre cei care au trait pe viu cutremurul a fost şi un român care participa la un turneu de poker în Las Vegas. „Cutremur uriaş! Lucrurile cad la pământ. Priviţi cum se mişcă toată scena, totul se mişcă!”, spunea acesta, în timp ce filma sala.

Asta în timp ce alţii au fost surprinşi de cutremur în timp ce asistau la spectacole... sau la meciuri de baschet.

Bărbat: Oameni buni, avem de-a face cu un cutremur... Wow, aşa e... Tabela de scor se mişcă... Cred că vor evacua jucătorii. Jocul a fost suspendat, iar jucătorii au fost trimişi la vestiare.

Cutremurul s-a produs la doar câteva ore după ce experţii americani au avertizat că după seismul de 4 iulie, există pericolul real al unui nou cutremur şi mai mare în sudul Californiei, zonă în care locuiesc 20 de milioane de oameni. Cutremurul de Ziua Naţională a fost urmat de peste 1.400 de replici.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita