YouTube a interzis timp de o săptămână OAN, canalul ultra-conservator care îl susține pe Donald Trump

Data publicării:
sigla youtube
Foto: GettyImages

YouTube a interzis canalului ultra-conservator One America News Network (OAN) să posteze videoclipuri noi timp de o săptămână şi i-a interzis să obţină venituri din conţinutul deja online, a informat marţi compania Google.

„După o analiză atentă, am eliminat un videoclip al OAN şi le-am dat un avertisment pentru încălcarea regulilor noastre privind dezinformarea în materie de COVID-19, care interzic conţinutul ce susţine că există o vindecare garantată”, a anunţat Ivy Choi, purtătorul de cuvânt al YouTube, potrivit Agerpres.

Este pentru prima dată când platforma deţinută de Google intervine împotriva acestui post, unul din micile canale pro-Trump care refuză să recunoască victoria lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale şi alimentează zvonurile nefondate de frauda electorală în favoarea acestuia.

După trei avertismente, acesta fiind primul, canalul va fi eliminat. Acesta va trebui, de asemenea, să demonstreze că a rezolvat problemele raportate de platformă dacă doreşte să îşi poată monetiza din nou videoclipurile.

YouTube a reamintit eforturile sale de combatere a dezinformării legate de pandemie, în special prin retragerea a 200.000 de videoclipuri periculoase sau înşelătoare pe această temă începând din februarie.

YouTube, a cărei popularitate a crescut şi mai mult ca urmare a impunerii măsurilor de izolare, a încercat, de asemenea, să evidenţieze canalele care se remarcă în ceea ce priveşte seriozitatea informaţiilor, iar OAN nu se numără printre acestea.

Zeci de mii de susţinători ai lui Donald Trump s-au îndepărtat luna aceasta de postul conservator de referinţă Fox News, îndreptându-se spre canale mai mici ale ultra-dreptei americane.

Astfel, în urmă cu două săptămâni, Newsmax a trecut de pragul de un milion de telespectatori pentru prima dată în istoria sa.

Preşedintele OAN, Charles Herring, a declarat pentru AFP că, de mai multe săptămâni, canalul său a avut una din cele mai bune zece audienţe ale televiziunilor prin cablu la nivel naţional, luând în calcul toate programele.

Mai mulţi senatori democraţi, în frunte cu Bob Menendez, au adresat marţi o scrisoare YouTube prin care au cerut conducerii sale să elimine postările video care răspândesc dezinformări pe tema alegerilor prezidenţiale din 3 noiembrie.

Editor : G.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...