Temerile privind o nouă cursă a înarmării cresc. SUA se retrag azi din Tratatul Forţelor Nucleare

Data publicării:
Cadru oficial. În sală, în fundal, se văd steagurile Statelor Unite și al Federației Ruse. În primplan, stând pe scaune, Donald Trump și Vladimir Putin își strâng mâna.
Donald Trump îi strânge mâna lui Vladimir Putin. Foto: White House

Statele Unite urmează să se finalizeze, pe data de 2 august, procesul de retragere din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF) cu Rusia, acţiune ce sporeşte temerile privind o nouă cursă a înarmării, informează postul BBC, citat de MEDIAFAX.

Pe data de 2 august expiră preavizul de şase luni dat Moscovei de Washington, prin care Administraţia SUA avertiza că se va retrage din acord în cazul în care Rusia nu se conformează până atunci prevederilor cuprinse în tratatul semnat în anul 1987.

Preşedintele Donald Trump a anunţat în februarie că Statele Unite se vor retrage din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), acuzând Rusia de încălcarea acordului semnat în anul 1987. Tratatul semnat de Statele Unite cu Rusia prevede interzicerea rachetelor cu raze de acţiune cuprinse între 500 şi 5.500 de kilometri. Donald Trump susţine că Rusia a încălcat acest Tratat, prin dezvoltarea rachetelor Novator 9M729 (SSC-8, potrivit terminologiei NATO), dar Moscova a acuzat în mai multe rânduri că sistemele balistice instalate de Statele Unite în Europa, inclusiv în România, constituie încălcări ale acordului.

La scurt timp după anunţul Washingtonului, Vladimir Putin a transmis că ţara sa îţi suspendă obligaţiile prevăzute de acord.

Antonio Guterres, secretarul general al ONU, a afirmat că „o frână inestimabilă în calea unui război nuclear” a dispărut. „Acest lucru probabil va amplifica, nu reduce, ameninţarea reprezentată de rachetele balistice”, a adăugat liderul ONU, care a îndemnat toate părţile implicate să ajungă la un acord privind „o nouă cale comună pentru controlul armelor la nivel internaţional”.

Numeroşi analişti au avertizat că încetarea acordului ar putea conduce la declanşarea unei noi curse a înarmării între SUA, Rusia şi China.

Vladimir Putin a avertizat că Rusia va adopta măsuri simetrice şi asimetrice dacă Statele Unite amplasează rachete atomice în Europa după eventuala anulare a Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF).

Sursă: MEDIAFAX

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...