Foto Trupul neînsufleţit al lui Qasem Soleimani, adus în Iran, unde a fost aşteptat de o mare de oameni

Data actualizării: Data publicării:
Aftermath of Top Iranian General Qasem Soleimani killed in US airstrike in Baghdad
FOTO: Agerpres

Sicriul cu rămășițele generalului Qasem Soleimani a ajuns în Iran, duminică, unde a fost aşteptat de o mare de oameni. Ceremoniile în memoria generalului ucis vineri într-un atac american în Irak au debutat în cursul dimineţii de duminică la Ahvaz.

Televiziunea de stat a transmis încă de la ora locală 8.00 imagini cu mulţimea îmbrăcată în negru, adunată în Ahvaz.

Această mulţime compactă şi adunată în piaţa Mollavi arborează drapele roşii (culoarea sângelui "martirilor"), verzi (culoarea islamului) şi albe ornate cu sloganuri religioase, şi arată portrete ale generalului care comanda forţa Al-Quds, unitatea de elită a Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Republicii Islamice.

Conform televiziunilor locale, bărbaţi şi femei plâng lovindu-se cu pumnii în piept şi strigă „Moarte Americii!".

Aftermath of top Iranian General Qasem Soleimani killed in US airstrike in Baghdad
Sicriul cu rămășițele generalului Qasem Soleimani a ajuns în Iran, duminică, unde a fost aşteptat de o mare de oameni FOTO: Agerpres

Corpul neînsufleţit al înaltului comandant iranian a fost adus cu un avion pe aeroportul acestui oraş din sud-vestul Iranului, locuit de o importantă minoritate arabă, conform agenţiei Isna.

Manifestările de comemorare marchează debutul a trei zile de ceremonii în onoarea lui Qasem Soleimani în Iran, după cele care au avut loc deja sâmbătă în Irak.

Omagiul naţional urmează să continue la Teheran, Mashhad şi Qom, până la înhumarea programată pentru marţi în Kerman, oraşul natal al generalului iranian.

Soleimani, şeful aripii Gardienilor responsabile cu operaţiuni externe ale Iranului şi arhitect al strategiei iraniene în Orientul Mijlociu, a fost ucis vineri în cursul unui atac aerian american în apropierea aeroportului internaţional din Bagdad.

Moartea generalului Soleimani, pe care Iranul a promis să o răzbune, a şocat Republica Islamică şi suscită temeri de un nou război în Orientul Mijlociu, notează AFP.

Redactare G.M.

Surse: Agerpres, CNN, Fox News

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...