Turcia acuză că raportul UE care îi critică lipsa progreselor pentru aderare este incorect: "Are un dublu standard clar"

Data publicării:
Flag of the European Union with National flag of Turkey. Grunge background
Procesul de aderare a Turciei la UE a fost îngheţat timp de ani de zile după ce au fost declanşate negocierile de aderare în 2005. FOTO: Profimedia Images

Raportul anual al Comisiei Europene privind progresele realizate de Turcia pe drumul mult-amânatei sale aderări la UE este "incorect şi părtinitor", a afirmat Ministerul de Externe turc, citat de Reuters, care mai spune că UE are un "dublu standard clar". Documentul a criticat Turcia pentru "recidive grave", în ceea ce privește democrația, statul de drept, drepturile omului și independența judiciară.

"Respingem categoric afirmaţiile şi criticile nefondate şi incorecte, în special privind criteriile politice şi capitolul referitor la sistemul judiciar şi drepturi fundamentale", susţine Ministerul de Externe turc într-un comunicat.

De asemenea, raportul Comisiei Europene menţionează că Turcia nu a respectat principiile statului de drept, drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale în lupta sa împotriva terorismului.

Ministerul turc susţine că alegaţiile sunt incorecte şi evidenţiază "nesinceritatea abordării UE şi un dublu standard clar", adăugând că există chestiuni legate de drepturile fundamentale în privinţa cărora există dispute chiar între statele UE.

Raportul Comisiei este menit să evalueze progresele realizate de Turcia către îndeplinirea standardelor pentru aderarea la UE şi ar putea tensiona relaţiile deja problematice cu Ankara din cauza migraţiei şi, mai recent, a războiului dintre Israel şi Hamas în Gaza.

Procesul de aderare a Turciei la UE a fost îngheţat timp de ani de zile după ce au fost declanşate negocierile de aderare în 2005, notează Reuters. 

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri