Turkmenistan. Serdar Berdîmuhamedov, fiul președintelui, este noul șef al statului. El promite să continue politica tatălui său

Data publicării:
serdar berdimuhamedov
Serdar Berdîmuhamedov, fiul lui Gurbangulî Berdîmuhamedov, este noul președinte al Turkmenistanului Foto: Profimedia Images

Serdar Berdîmuhamedov, în vârstă de 40 de ani, fiul fostului preşedinte autoritar al Turkmenistanului Gurbangulî Berdîmuhamedov, a fost învestit sâmbătă ca șef al statului și a promis că va continua politica tatălui său, care a decis să părăsească funcţia luna trecută.

Serdar Berdîmuhamedov a câştigat cu 73 la sută din voturi alegerile prezidenţiale din fosta republică sovietică din Asia Centrală, organizate sâmbăta trecută, când, fără nicio surpriză, a învins opt candidaţi fără notorietate sau anvergură.

Fiul fostului şef de stat din Turkmenistan a depus jurământul ca preşedinte sâmbătă, promiţând că va urma în continuare „calea dezvoltării create în mai bine de 30 de ani de sacră independenţă”, relatează AFP, preluată de Agerpres. În ceea ce privește politica externă, Serdar Berdîmuhamedov a spus că va păstra politica de neutralitate a țării.

Excentricul său tată, Gurbangulî Berdîmuhamedov, a anunţat în luna februarie că a luat decizia dificilă de a se retrage din cauza vârstei şi că doreşte să lase ţara „liderilor tineri”. Câteva zile mai târziu, fiul său a devenit succesorul desemnat. Nicio surpriză, pentru că i se spunea deja „fiul națiunii” în presa de stat din Turkmenistan.

Urmașul unui președinte excentric

Înainte de a fi ales preşedinte, Serdar Berdîmuhamedov era deja viceprim-ministru responsabil cu economia şi îşi înlocuise tatăl în funcţia simbolică de şef al Asociaţiei Naţionale a Cailor Ahal-Teke, animalul naţional. Tatăl său este un pasionat de cai și a apărut adesea în public călărind acrobatic sau îmblânzind cai.

Începând din aprilie 2021, Serdar are şi statutul de „crescător onorabil” de alabai, o rasă de câini venerată în Turkmenistan, cărora li s-a dedicat și o statuie de aur.

De profesie inginer specializat în industria alimentară, Serdar Berdîmuhamedov a făcut la un moment dat studii diplomatice la Moscova și a lucrat la ambasada țării sale din Rusia. Este căsătorit și are patru copii.

2022 Turkmenistan snap presidential election
Familia lui Serdar Berdîmuhamedov Foto: Profimedia Images

Cu toate acestea, Serdar pare mult mai rezervat decât tatăl său, căruia îi plac apariţiile publice neconvenționale: fie face pe DJ-ul alături de nepotul său într-un spectacol televizat, fie conduce maşini prin deşert sau este în fruntea unor sesiuni de exerciţii fizice publice uriaşe pentru funcţionari.

Cultul personalității, moștenire în Turkmenistan

Autocratul Gurbangulî Berdîmuhamedov, aflat la putere din 2006, a reînviat cultul personalității după ce i-a succedat în funcție unui alt dictator ale cărui excese megalomane pot fi cu greu egalate. Predecesorul său, Saparmurat Niazov, își făcuse statuie de aur care se rotea după soare, redenumise zilele săptămânii și lunile anului după numele lui și al mamei sale și se autointitula „părintele națiunii”, după ce își scosese propria carte sfântă. Berdîmuhamedov, care fusese dentistul lui Niazov, nu s-a lăsat nici el mai prejos:  în 2015 și-a inaugurat propria statuie de aur. Pentru că albul e culoarea lui preferată, la un moment dat a interzis mașinile negre. A interzis și comercializarea de bikini. A obligat întreaga populație să-și cumpere bicicletă - sunt doar câteva dintre măsurile excentrice relatate de-a lungul anilor de presă.

Turkmenistan's President Gurbanguly Berdimuhamedov delivers a speech next to China's President Xi Jinping in Beijing
Gurbangulî Berdîmuhamedov, în postura de dresor de cai Foto: Gulliver/GettyImages

Specialiştii consideră că Gurbangulî Berdîmuhamedov va păstra o influenţă considerabilă asupra destinului ţării. El şi-a păstrat postul de preşedinte al camerei superioare a parlamentului.

Economia Turkmenistanului este aproape total dependentă de vânzarea de gaze naturale, în special către China. Cu toate acestea, ţara a suferit foarte mult din cauza încetinirii activităţii la nivel global ca urmare a pandemiei de coronavirus. Deja izolată, s-a închis complet faţă de lumea exterioară odată cu pandemia, pretinzând în acelaşi timp, deși greu de crezut, că a fost cruţată de COVID-19.

Citiți și: Despoții ridicoli. Cele mai ciudate, caraghioase și controversate fapte și gesturi făcute de liderii autoritari ai lumii

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...