UE ameninţă Serbia şi Kosovo cu „măsuri decisive” dacă vor continua violenţele

Data publicării:
persoane cu steaguri verzi cu negru în nordul Kosovo
Proteste ale sârbilor în nordul Kosovo. Foto: Profimedia Images

Comisia Europeană a amenințat Serbia şi Kosovo cu măsuri punitive, dacă cele două state nu iau măsuri care să prevină noi violenţe, după ce zeci de membri ai misiunii internaţionale de pace KFOR din Kosovo au fost răniţi în confruntările cu manifestanţii sârbi, relatează agenţia DPA, conform Agerpres.

„Absenţa unei dezescaladări a tensiunilor va conduce la consecinţe negative”, a spus şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, într-o declaraţie transmisă de Comisia Europeană.

Acelaşi text îndeamnă la o restabilire a calmului în nordul Kosovo, unde manifestanţii sârbi au atacat, săptămâna aceasta, trupele KFOR cu pietre şi cocktail-uri Molotov în timpul protestelor din satul Zvecan, în urma confruntărilor fiind răniţi peste 50 de protestatari sârbi şi 30 de soldaţi ungari şi italieni din contingentul KFOR.

În declaraţia emisă sâmbătă, Comisia ameninţă, de asemenea, Belgradul şi Pristina cu „măsuri decisive”, fără a detalia. Dar astfel de măsuri ar putea consta, de exemplu, în reducerea asistenţei financiare pentru Serbia şi Kosovo, care ambele aspiră să adere la UE, sau diminuarea cooperării.

„Violenţa poate fi evitată şi trebuie evitată în viitor”, se mai arată în mesajul semnat de Borrell, care cere, de asemenea, ambelor părţi „să înceteze retorica divizatoare şi să se abţină de la alte acţiuni necoordonate”.

Sârbii, care sunt majoritari în nordul Kosovo, resping declaraţia de independenţă faţă de Serbia adoptată de Kosovo în anul 2008 şi au refuzat să participe, în aprilie, la alegerile locale. În urma acestora, candidaţii albanezi au câştigat în patru municipalităţi. Din cauza boicotului sârb, prezenţa la urne a fost de doar 3,5%. Prin urmare, etnicii sârbi spun că nu vor accepta primari care nu-i reprezintă.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita