Podeaua unui club din Tenerife s-a prăbușit. MAE a confirmat că printre răniți este un român

Data actualizării: Data publicării:
podea prabusita tenerife

Peste 22 de oameni, printre care şi un român, au fost răniţi noaptea trecută în Tenerife, după ce podeaua unui club s-a prăbuşit.

S-a întâmplat în jurul orei 3, ora României, când podeaua a căzut pur şi simplu de la o înălţime de trei metri. Informaţiile despre cetăţeanul român apar în presa spaniolă, care scrie că în afara acestuia, printre turiştii străini răniţi ar fi un cetăţean britanic, unul francez şi o belgiancă.

Victimele au între 29 şi 60 de ani, au anunţat autorităţile spaniole. Potrivit medicilor, doi dintre răniţi sunt în stare gravă, în timp ce restul nu au suferit răni care le pun viaţa în pericol.

Ministerul Afacerilor Externe a confirmat că printre persoanele rănite a fost identificat și un cetățean român, care acum este internat la un spital din regiune.

Ambasada României la Madrid urmărește îndeaproape evenimentele legate de incidentul produs, în cursul nopții de 25 noiembrie, la o discotecă din Tenerife, în urma căruia mai multe persoane au fost rănite.

Reprezentanţii misiunii diplomatice au întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale pentru a verifica dacă printre victime se regăsesc şi cetăţeni români.

Potrivit primelor date obținute de reprezentanţii misiunii diplomatice, până la acest moment, printre persoanele rănite a fost identificat şi un cetăţean român. Aceasta a fost  internat la un spital din regiune pentru îngrijiri medicale.

Ambasada României la Madrid gestionează cu prioritate situaţia, este în contact cu autorităţile locale şi este pregătită să acorde asistenţă consulară necesară”, transmite MAE, într-un comunicat pentru Digi24.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita