3 țări în 80 de ore. Traseul celui mai căutat terorist din Europa

Data publicării:
italia

Teroristul din Berlin, tunisianul Anis Amri, a fost ucis azi-noapte de poliţişti în Milano, în Italia. De când a ucis 12 oameni la Târgul de Crăciun din Berlin, teroristul înarmat a reuşit să părăsească Germania, a traversat Franţa şi a intrat în Italia. A fost descoperit întâmplător, când poliţiştii italieni au încercat să-l oprească, la un control de rutină, dar teroristul a scos arma şi a început să tragă.

O patrulă a poliţiei italiene a oprit noaptea trecută, în jurul orei 3.00, o persoană suspectă, într-un cartier din Milano. În momentul în care a văzut carabinierii, bărbatul a scos un pistol şi a tras.

A tras înspre agenţii de poliţie care i-au cerut documentele de identitate. Imediat, patrula a reacţionat cu foc. Persoana care a agresat patrula noastră a fost ucisă”, a spus Marco Minniti, ministrul italian de interne.

Nu mică le-a fost mirarea poliţiştilor italieni când au realizat că persoana neutralizată era cel mai căutat terorist din Europa.

Persoana ucisă a rezultat că este, după toate investigaţiile care se fac în astfel de cazuri, este, fără nicio urmă de îndoială, Anis Amri, prezumtivul suspect al atacului terorist al atacului de la Berlin”, a spus ministrul Minniti.

Imediat, oficialii italieni au luat legătura cu colegii germani, iar confruntarea amprentelor le-a confirmat bănuiala.

Mulţumirile noastre poliţiei italiene şi celor din departamentele de securitate şi justiţie pentru colaborarea strânsă din acest caz. Terorismul reprezintă o provocare pentru noi toţi”, a spus cancelarul german Angela Merkel.

Cu teroristul neutralizat tocmai în Italia, la peste o mie de kilometri de Berlin, toată lumea se întreabă acum cum de a fost posibil ca acesta să călătorească nestingherit aproape 80 de ore prin trei state europene.

Anis Amri a fost văzut ultima oară în Berlin, luni spre marţi noapte, la cinci ore de la atentat, când a vizitat o moschee din capitala germană. Din acest moment i se pierde urma până noaptea trecută când a fost ucis de poliţiştii italieni.

Presa italiană reconstitue acum traseul acestuia. La Milano a ajuns din Franţa. El ar fi luat joi, în jurul prânzului, trenul care circulă pe ruta Lyon-Part Dieu - Chambéry. De aici, în jurul orei locale 17.44 s-a urcat într-un alt tren cu destinaţia Milano unde a ajuns în jurul orei 21.50, iar deznodământul îl ştim deja. Peste cinci ore, teroristul este neutralizat într-un schimb de focuri cu poliţia.

În avalanşa de nelămuriri şi acuzaţii mai apare un element. Autorităţile marocane susţin, potrivit presei locale, că au trimis două informări, în septembrie şi octombrie, serviciilor germane, în care le avertizau că Anis Amri are legături cu simpatizanţi ai Statului Islamic şi pregăteşte un atentat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vlad Pascu a ajuns de nerecunoscut după aproape un an în spatele gratiilor. Schimbarea e radicală
Digi FM
Ce mesaj a transmis Elena, după ce CRBL a fost surprins alături de o tânără de 23 de ani: „În căutare de soț...
Pro FM
Cum arată Susan Boyle la 63 de ani. Femeia care a impresionat o lume întreagă în 2009 și a devenit un star...
Film Now
Kramer din "Seinfeld" a avut mult de tras după remarcile rasiste făcute în 2006. Nimic nu a mai fost la fel...
Adevarul
Previziune sumbră a unui analist politic: Alegerile din 2024 ar putea fi ultimele înainte de următorul război...
Newsweek
VIDEO Piloții ucraineni au încheiat în SUA antrenamentele pe F-16. Când vor ataca Rusia?
Digi FM
Nadia Comăneci, declarații despre cum i-a schimbat viața gimnastica: „Sportul mi-a dat o voce pe când aveam...
Digi World
O nouă iluzie optică face furori pe rețelele sociale. Spune-mi ce vezi în poză ca să-ți spun ce personalitate...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Demi Moore, zeiță în alb, într-o rochie cu decolteu amețitor. La 61 de ani atrage toate privirile oriunde ar...
UTV
Motivul real al divortului dintre CRBL si Elena Viscu. Fosta sotie a artistului face haz de necaz: “Suntem in...