300.000 dintre imigranţii ajunşi în 2016 în Germania nu au primit azil

Data actualizării: Data publicării:
<> on March 11, 2015 in Berlin, Germany.
<> on March 11, 2015 in Berlin, Germany.

Germania a expulzat anul trecut un număr record de 80.000 de imigrați cărora li s-a respins cererea de azil. Acest număr va fi și mai mare în 2017, a declarat şeful de cabinet al cancelarului Angela Merkel, informează Agerpres.

<> on March 11, 2015 in Berlin, Germany.
Foto: Gulliver/GettyImages

Peter Altmaier, șeful de cabinet al lui Merkel, a declarat pentru ediția de duminică a cotidianului Bild că aproape jumătate dintre cele 700.000 de solicitări de azil înaintate în 2016 au fost respinse, un indiciu că în acest an se va ajunge la un nou record de expulzări. Acesta a spus că este important ca aceste persoane să fie trimise cât mai repede înapoi în țările lor pentru a menține un nivel ridicat al sprijinului public pentru sistemul de azil.

Germania a primit peste un milion de imigranți în ultimele 18 luni, majoritatea fugiți de războaiele și problemele din Siria, Irak și Afganistan. Persoanele care vor azil trebuie să arate că ar fi persecutate în țara de origine. Mulți dintre cei ale căror aplicații sunt respinse primesc totuși permisiunea de a rămâne temporar.

„Anul trecut, am trimis înapoi acasă 80.000 de persoane ale căror aplicații de azil au fost respinse. Un record. Iar acest număr va crește și mai mult. Au existat circa 700.000 de aplicații de azil în 2016, iar aproape 300.000 au fost respinse. Le vom trimite rapid înapoi acasă pe aceste persoane, pentru că, dacă nu o facem, acest lucru ne va afecta credibilitatea ca țară bazată pe statul de drept”, a declarat Peter Altmaier.

În germania au loc în această toamnă alegeri legislative. Un sondaj recent arată că socialiştii au trecut în faţa conservatorilor conduşi de Angela Merkel, pentru prima dată din 2006.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...