Alegeri în R. Moldova. Lupta pentru Chişinău rămâne deschisă. Unde au fost aleși primari din primul tur

Data publicării:
vot moldova

Partidele proeuropene, aflate la guvernare, s-au impus în 24 dintre cele 32 de raioane ale Republicii Moldova - Partidul Liberal Democrat în 13, Partidul Democrat în 11.

Socialiştii au câştigat doar în patru raioane, în schimb au cei mai mulţi membri în Consiliul Municipal al Chişinăului - 19. În schimb, două dintre cele mai importante oraşe ale Republicii Moldova, Bălţi şi Orhei, au fost adjudecate din primul tur de scrutin de politicieni loiali Moscovei.

Lupta pentru primăria capitalei rămâne deschisă. În turul al doilea al alegerilor locale, programat pe 28 iunie, se vor înfrunta actualul edil, Dorin Chirtoacă, şi candidata Partidului Socialiştilor, Zinaida Greceanîi.

„Am avut un fel de misiune imposibilă pe care am reuşit să o realizăm. Cel puţin la Chişinău, s-a demonstrat că majoritatea nu votează conform indicaţiilor primite de la Kremlin, la masa de discuţii Putin, Greceanîi şi Dodon”, a spus Dorin Chirtoacă, candidat PL la Primăria Chişinău.

Alegeri în Republica Moldova, cu miză uriașă

În ciuda avansului dovedit de rezultatele obţinute la locale, liderii proeuropeni sunt nemulţumiţi de faptul că în anumite zone bătălia electorală a fost câştigată de politicieni proruşi.

Momentul în care ajung primari în Republica Moldova persoane certate cu legea încă din primul tur atunci sunt mari semne de întrebare cu privire la procesul civil și electoral”, a spus Dorin Chirtoacă.

Renato Usatîi este una dintre numeroasele figuri controversate din peisajul politic de peste Prut. A fost exclus, anul trecut, din cursa electorală pentru alegerile legislative, iar în presă s-a vehiculat că ar fi agent al Serviciului rus de Securitate. Confom rezultatelor primului tur al alegerilor locale, el a câştigat detaşat primăria oraşului Bălţi, un fief al filoruşilor.

Vă mulţumesc din tot sufletul. Voi face tot posibilul şi imposibilul să vă schimb părerea despre politică şi politicienii din Republica Moldova”, a spus Renato Usatîi, primar ales al oraşului Bălţi.

Tot din primul tur de scrutin, Ilan Shor a câştigat funcţia de primar al oraşului Orhei. Numele omului de afaceri de origine israeliană este legat de cel mai răsunător scandal financiar, „Furtul secolului”. Un miliard de euro a dispărut din conturile a trei bănci din Republica Moldova, iar mare parte din această sumă ar fi fost deturnată prin firme deţinute de Ilan Shor, susţin procurorii. El este cercetat, în acest dosar, sub control judiciar, după ce anterior a stat două săptămâni în arest la domiciliu.

Citiți și:

ALEGERI LOCALE ÎN R. MOLDOVA Răsturnare de situație la Chișinău: Dorin Chirtoacă trece pe primul loc

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Andrea Bocelli, vacanță pe un iaht de lux în Italia. Artistul, însoțit de Veronica Berti și de mai mulți...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...