Ambasadorul Oleg Malginov: Rusia vrea să continue relaţiile cu România

Data publicării:
malginov icon

„Nu anulăm nimic. Suntem gata să continuăm. Dacă există o dorinţă din partea autorităţilor române să continuăm, o putem face fără ezitări şi o vom face. Dar, după cum am indicat şi anterior, să construieşti ceva este dificil. Este o muncă dificilă să depăşeşti anumite stereotipuri. Să găseşti un numitor comun, astfel încât să mergem înainte, să punem chestiunile dificile puţin deoparte şi să revenim la ele mai târziu. Dar este foarte uşor să distrugi. Şi nu ai nevoie de un partener ca să distrugi”, a declarat Oleg Malginov, ambasadorul Federaţiei Ruse în România, pentru gândul.info.

În ceea ce priveşte declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, în care îl acuză pe Vladimir Putin că priveşte cu jind la Gurile Dunării, mai exact la regiunea separatistă Transnistria, diplomatul rus laudă calităţile de clarvăzător ale preşedintelui român.

„Este un politician cu experienţă. Sper că spune ceva la care a reflectat. Nu ştiu când. A fost o surpriză pentru mine, pentru că citeşte gândurile altui preşedinte, eu nu am această calitate. Dar nu pot fi de acord cu el”, a spus ambasadorul rus.

Chiar dacă nu este de acord cu declaraţiile făcute de şeful statului, ambasadorul rus îl linişteşte pe Traian Băsescu şi îi transmite că Rusia nu are în plan să creeze tensiuni suplimentare la graniţele sale deoarece o astfel de mişcare este mult prea costisitoare.

Nu suntem interesaţi într-o astfel de criză. De ce credeţi că Rusia e interesată să plătească bani aici şi acolo pentru a rezolva incompetenţa autorităţilor altor ţări?”, a subliniat Oleg Malginov.

Oleg Malginov avertizează însă că anumite aspecte ale relaţiei dintre Federaţia Rusă şi Republica Moldova se vor schimba după ce Chişinăul va semna Acordul de Asociere la Uniunea Europeană. Vizate sunt în special aspectele economice şi asta de pentru că anumite prevederi ale Acordului de Asociere contravin înţelegerilor pe care Moscova le are cu Chişinăul, iar anumite facilităţi care sunt acordate de Rusia nu vor mai fi acordate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...