Anchetatorii au găsit în casa copilotului Andreas Lubitz o scutire medicală ruptă, valabilă chiar pentru ziua zborului de la Barcelona la Dusseldorf

Data publicării:
accident germanwings bucata epava avion gettyimages-1

Foto © Guliver/GettyImages 

Actualizare 16.45. Anchetatorii au găsit în casa copilotului Andreas Lubitz o scutire medicală ruptă, valabilă chiar pentru ziua zborului de la Barcelona la Dusseldorf. Copilotul nu le-a pus însă colegilor şi şefilor săi despre problemele medicale pe care le avea şi a urcat la manşa avionului.

„Au fost confiscate documente cu conţinut medical care indică o boală existentă împreună cu tratamentul corespunzător. Faptul că există scutiri medicale rupte printre alte documente care au fost descoperite, scutiri recente şi chiar din ziua accidentului, susţine presupoziţia bazată pe examinarea preliminară că decedatul şi-a ascuns boala faţă de angajator şi faţă de colegii săi”, a declarat Christoph Kumpa, procuror german.

Între timp, specialiştii au început să contureze un profil psihologic al copilotului german, iar informaţiile sunt tulburătoare. În 2009, tânărul şi-a întrerupt studiile pentru că suferea de sindromul "burn-out", adică surmenaj fizic şi psihic cauzat de stres, muncă în exces şi un stil de viaţă haotic.

„A fost o perioadă mai lungă, în urmă cu şase ani, când şi-a întrerupt pregătirea. După aceea, el a fost verificat şi şi-a reluat pregătirea. După aceasta, a trecut toate examenele medicale și testele de zbor. Era 100% apt de zbor”, a spus Carsten Spohr.

În ciuda asigurărilor date de conducerea companiei Lufthansa, experţii în siguranţa aeriană spun că piloţii de avioane sunt rareori verificaţi temeinic şi eficient în privinţa problemelor psihice, în pofida normelor internaţionale care solicită acest lucru.

Nu există o evaluare reală a sănătăţii mintale. Îţi verifică ochii, urechile, inima - toate organele care încep să meargă prost atunci când îmbătrâneşti. Dar nu fac nimic pentru cap, nu”, a spus John Gadzinski, căpitan la o companie americană.


Actualizare 14.10. Copilotul german Andreas Lubitz, acuzat că a prăbuşit intenţionat avionul Airbus 320, suferea de o afecţiune psihică, dar şi-a ascuns problemele de sănătate faţă de compania la care lucra.

O spun procurorii germani, după ce au analizat documentele ridicate din casa copilotului. Pe de altă parte, autorităţile germane susţin că nu au dovezi privind eventuale implicaţii religioase sau politice care să explice de ce Andreas Lubitz a lovit intenţionat aeronava cu 150 de oameni la bord de un masiv muntos din sudul Franţei.


Poliţiştii germani au făcut percheziţii la ambele locuinţe ale copilotului Andreas Lubitz. Acesta avea un apartament de lux în Dusseldorf, pe care îl împărţea cu un bărbat, dar locuia şi cu părinţii într-o casă din oraşul natal Montabaur din vestul Germaniei, la 90 de kilometri de Frankfurt.

Poliţiştii din Dusseldorf au percheziţionat locuinţa şi au fost văzuţi ieşind cu mai mulţi saci, dar şi cu o unitate de computer. De asemenea, colegul de apartament al copilotului a fost escortat de autorităţi şi dus la o secţie de poliţie.

Caută în apartament probe ce ar putea arăta ce motiv a avut copilotul”, a spus Markus Niesczery, purtătorul de cuvânt al Poliţiei din Dusseldorf.

În acest timp, criminaliştii au început identificarea rămăşiţelor omeneşti pe baza testelor ADN.

Criminaliştii din cadrul Ministerului de Interne, în colaborare cu Poliţia Regională Catalonia şi Poliţia Naţională, vor preleva probe ADN de la toate rudele”, a spus Julio Gomez Pomar, ministrul spaniol al Dezvoltării.

Procurorii au anunţat că înregistrarea audio recuperată din cutia neagră arată că tragedia a fost un act criminal. După ce a rămas singur în cabină, copilotul a redus intenţionat altitudinea.

Ipoteza cea mai plauzibilă pentru noi este că, voit, copilotul a refuzat să deschidă uşa cabinei de pilotaj pentru comandantul de zbor şi a acţionat intenţionat butonul pentru reducerea altitudinii de zbor”, a declarat Brice Robin, procuror de caz.

După atentatele de la New York,din 11 septembrie 2001, uşile de la cabina piloţilor au fost blindate şi dotate cu trei sisteme de blocare electrice, aşa că pilotul nu a mai avut timp să intervină.

Citiți și Cum se intră în cabina piloților? Prezentarea unei proceduri Airbus

Au fost declanşate alarmele pentru a atrage atenţia echipajului că sunt aproape de sol, în acel moment se aud lovituri puternice în uşă, ca şi când cineva ar fi vrut să forţeze uşa”, a adăugat Brice Robin, procuror de caz.

Copilotul, însă, a fost calm până în ultimul minut. „S-a auzit zgomotul respiraţiei sale (n.r. - a copilotului) în interiorul cabinei. Zgomotul respiraţiei l-am auzit până la impactul final”, a mai spus procurorul de caz.

Alte opt astfel de cazuri au umbrit istoria aviaţiei, când piloţii au prăbuşit intenţionat aeronave pline cu pasageri. Cel mai sângeros bilanţ, cu 217 de morţi, a fost înregistrat în 1999, când un Boeing aparţinând Egypt Air Flight s-a zdrobit de sol, după decolarea de pe aeroportul JFK din New York. Şi în acest caz, pilotul a părăsit cabina, iar copilotul i-a condus pe toţi spre moarte, repetând în şoaptă „Mă încredinţez lui Dumnezeu”.

Citiți și
Situație delicată pentru părinții copilotului Germanwings
Tragedie provocată de copilot. Conducerea Lufthansa: Andreas Lubitz și-a întrerupt cursurile de pilotaj pentru o perioadă. Nu cunoaștem motivele
Cine era copilotul care ar fi prăbușit avionul companiei Germanwings în Alpi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Comunismul nu s-a terminat și nici nu poate să se termine niciodată
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) Un fragment de cometa a stralucit pe cerul Spaniei si al Portugaliei. "A fost ca in filme"