Angela Merkel, în mesajul de Anul Nou: Încălzirea Pământului este reală, ameninţătoare şi este cauzată de acţiunea omului

Data actualizării: Data publicării:
angela merkel, cancelarul germaniei
Angela Merkel, cancelarul Germaniei. FOTO: Getty Images

Încălzirea Pământului este "reală" şi "ameninţătoare" şi este "cauzată de acţiunea omului", a avertizat cancelarul german Angela Merkel în mesajul său de Anul Nou, în care dă asigurări că luptă cu toată puterea ei pentru a combate schimbările climatice, pentru a permite generaţiilor viitoare să trăiască în pace şi prosperitate, relatează EFE şi dpa.

"Încălzirea globală este reală. Este ameninţătoare", a spus Merkel în discursul înregistrat care va fi difuzat marţi seara. Creşterea temperaturilor globale şi a problemelor create de încălzirea globală este generată de om. "Deci trebuie să facem tot ce este uman posibil pentru a depăşi această provocare umană. Este încă posibil", a subliniat oficialul.

"La 65 de ani, sunt la vârsta la care personal nu voi mai avea experienţa tuturor consecinţelor schimbărilor climatice care se vor produce dacă politicienii nu acţionează".

"Copiii şi nepoţii noştri vor fi cei care vor trebui să trăiască cu consecinţele a ceea ce facem sau ne abţinem să facem astăzi. De aceea, îmi folosesc toată puterea pentru a mă asigura că Germania îşi aduce contribuţia sa - ecologic, economic, social - pentru a aduce sub control schimbările climatice'', se spune în mesaj.

Merkel i-a chemat pe germani să gândească într-o nouă perspectivă pentru a face faţă provocărilor care decurg din încălzirea globală.

"Pentru a face acest lucru, avem nevoie mai mult ca oricând de curajul de a gândi într-un mod nou, de puterea de a lăsa în urmă căile familiare, de dorinţa de a încerca lucruri noi şi de determinarea de a acţiona mai repede, convinşi că ceea ce este neobişnuit poate reuşi - şi trebuie să reuşească pentru ca generaţia tinerilor de astăzi şi urmaşii lor să poată trăi bine pe acest Pământ", a spus Merkel.

Angela Merkel se află la al patrulea şi ultim mandat de cancelar, care se va încheia în 2021, ea anunţând recent că nu va mai candida la conducerea Uniunii Creştin-Democrate (CDU) şi nici pentru vreo altă funcţie politică.

Redactare G.M.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Cine este Emanuel Pârvu, regizorul filmului “Trei kilometri până la capătul lumii”. Pelicula a fost inclusă...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) P Diddy isi cere scuze dupa publicarea unei inregistrari video in care isi loveste fosta iubita. “Am...