Atac cibernetic de amploare la CEDO, după publicarea unei decizii ce condamnă Turcia

Data actualizării: Data publicării:
sediul CEDO
Site-ul CEDO a fost vizat de un atac cibernetic de amploare. Foto: echr.coe.int

Site-ul de internet al Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) a fost ţinta unui atac cibernetic de mare amploare ce l-a făcut temporar inaccesibil, imediat după publicarea, marţi, a unei decizii ce condamnă Turcia pentru menţinerea în detenţie a unui opozant prokurd, transmit agențiile internaționale de presă, citate de Agerpres.

„În acest stadiu, nicio pierdere de date” nu a fost constatată, a precizat serviciul de presă al CEDO.

Atacul cibernetic, a cărui origine nu a fost deocamdată identificată oficial şi care a durat mai multe ore, a fost constatat după pronunţarea verdictului dat publicităţii marţi la orele 15:00, privind plasarea şi menţinerea în detenţie în închisori turce, din noiembrie 2016, a liderului prokurd Selahattin Demirtas.

Acest „atac cibernetic de mare amploare (...) a făcut temporar inaccesibil” site-ul CEDO, a subliniat Curtea, deplângând acest „incident grav”.

Potrivit serviciului de presă al CEDO, atacul cibernetic a durat până miercuri dimineaţa. Site-ul, care a fost inaccesibil de marţi dimineaţa, putea fi din nou consultat la mijlocul dimineţii de miercuri.

„Analizăm consecinţele pe care le vom atribui acestui caz”, a subliniat serviciul de presă al CEDO. Este deja a doua oară când CEDO devine victima unui atac cibernetic, „însă acesta este de mare amploare”, a adăugat serviciul de presă.

De ce a fost condamnată Turcia de Curtea Europeană a Drepturilor Omului

CEDO a condamnat marţi Turcia pentru plasarea şi menţinerea în detenţie din 2016 a liderului pro-kurd Selahattin Demirtas, cerând eliberarea „imediată” a acestuia.

Curtea a judecat acest dosar în cea mai înaltă instanţă a sa, Marea Cameră. În total, decizia Curţii a indicat nu mai puţin de cinci încălcări ale Convenţiei, referitoare mai ales la libertatea de exprimare, la libertate şi siguranţă, la alegeri libere.

Ex-deputat, fost candidat la preşedinţie şi unul din principalii rivali ai lui Recep Tayyip Erdogan, Selahattin Demirtas se află în detenţie de la arestarea sa în noiembrie 2016, la câteva luni de la puciul eşuat din iulie împotriva preşedintelui turc.

Acuzat de terorism de către regim, Demirtas, fost co-preşedinte al Partidului Democrat Popular (HDP, pro-kurd), riscă până la 142 ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat în principalul proces în care este judecat şi al cărui verdict nu a fost încă dat.

În comunicatul de marţi, CEDO, care ceruse încă din 2018, fără succes, eliberarea lui Demirtas, consideră „stabilit” faptul că privarea de libertate a opozantului pro-kurd, mai ales în campaniile pentru referendumul din aprilie 2017 şi alegerile prezidenţiale din iunie 2018, „urmăreau un scop nemărturisit, acela de a înăbuşi pluralismul şi de a limita jocul liber al dezbaterii politice, aflat chiar în centrul noţiunii de societate democratică”.

Decizia CEDO critică şi reforma constituţională controversată din mai 2016 prin care li se ridică imunitatea deputaţilor vizaţi de proceduri judiciare.

În decizia de marţi, CEDO mai dispune ca lui Selahattin Demirtas să-i fie acordate despăgubiri totale de 60.400 de euro.

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a condamnat vehement miercuri decizia CEDO.

„Aceasta este o decizie totalmente politică (...) A cere eliberarea celui care este responsabil de moartea a 39 de concetăţeni ai noştri demonstrează o politică cu duble standarde, aceasta este ipocrizie”, a declarat Erdogan, cu referire la violente manifestaţii ce s-au soldat cu zeci de morţi în 2014 în sud-estul Turciei. Autorităţile turce atribuie responsabilitatea pentru aceste morţi liderilor HDP.

Editor : G.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai vechi primar din România „domnește" de 34 de ani și a câștigat acum al nouălea mandat. Cine este și...
Digi FM
"A avut curaj". Ce spun directorul și părinții șefei de promoție a unui liceu din Arad despre discursul ei...
Pro FM
Andreea Bănică, înjurată și amenințată de un artist internațional. A mers la poliție: "Mi se pare ireal ce am...
Film Now
Natalie Portman, prima aniversare după divorțul de soțul ei. Cum și-a sărbătorit ziua de naștere actrița și...
Adevarul
Principalele motive pentru care oamenii divorțează: „Bărbații vor doar să își facă treaba"
Newsweek
5.000 lei pensie la recalculare, după doar 29 ani lucrați. Câte mii de lei ia în plus pensionarul?
Digi FM
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, cu șalupa la petrecerea dată după cununie. Antrenorii Belu și Bitang...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Cum arată, de fapt, interiorul marsupiului unui cangur. Imaginile au devenit virale în mediul online
Film Now
Frumoase, bogate și relaxate. Două dintre fiicele lui Sylvester Stallone, pozate în New York, asortate în alb...
UTV
Celine Dion a facut noi dezvaluiri despre boala de care sufera: „Am avut coastele rupte din cauza spasmelor...