Austria și Elveția intră sub „Scutul Cerului”. Cele două țări se alătură sistemului european de apărare

Data publicării:
profimedia-0775638626
Proiectul promovat de Germania prevede achiziţii comune pentru a dispune de spectrul complet de sisteme antiaeriene, pe baza Iris-T german pentru raza scurtă de acţiune, Patriot american pentru raza medie şi a sistemului americano-israelian Arrow-3 pentru raza lungă. Foto: Imagine cu caracter ilustrativ/Profimedia Images

Elveția și Austria au semnat o declarație de intenție pentru a se alătura sistemului european de apărare aeriană Sky Shield (Scutul Cerului), relatează BBC.

Sistemul a fost inițiat de Germania, în urma invadării Ucrainei de către Rusia, și este conceput pentru a permite țărilor europene să cumpere sisteme de apărare împreună și să facă exerciții militare împreună.

Decizia este un moment istoric pentru Elveția. Totuși, unii dintre locuitorii săi se tem că această mișcare va compromite neutralitatea țării lor.

Aderarea la un sistem de apărare la nivel european ar fi fost de neconceput cu doar câțiva ani în urmă, dar invazia rusă în Ucraina a schimbat lucrurile.

Pentru multe țări europene, modernizarea apărării aeriene a devenit inevitabilă. Guvernul elvețian spune că o colaborare cu vecinii europeni la un sistem comun are sens atât din punct de vedere strategic, cât și financiar.

Austria este, de asemenea, o țară neutră, iar guvernul de la Viena susține că, prin punerea în comun a resurselor militare, își poate menține acest statut.

Aceasta nu este prima colaborare militară a Elveției. Ca parte a parteneriatului pentru pace al NATO, țara are un batalion de menținere a păcii în Kosovo.

De asemenea, spre supărarea Moscovei, țara s-a alăturat sancțiunilor UE împotriva Rusiei.

19 țări s-au înscris în inițiativa Sky Shield, inclusiv Marea Britanie, țările nordice și baltice, Ungaria, România și Bulgaria.

Dar unii politicieni elvețieni de dreapta se tem că Scutul Cerului este un compromis prea mare. Dacă o rachetă care vizează una din țările vecine din Scutul Cerului ar zbura deasupra Elveției, de exemplu, elvețienii ar doborî-o, chiar dacă nu ar fi implicată în conflict?

Prin semnarea unui acord de aderare la inițiativă, Elveția și Austria au subliniat că neutralitatea lor rămâne neschimbată, dar această întrebare ipotetică nu a primit cu adevărat un răspuns.

Sistemul Scutul Cerului prevede achiziţii comune pentru a dispune de spectrul complet de sisteme antiaeriene, pe baza Iris-T german pentru raza scurtă de acţiune, Patriot american pentru raza medie şi a sistemului americano-israelian Arrow-3 pentru raza lungă.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita