Avertisment. Pericolul de pe străzile Europei

Data publicării:
europol FB

Avertisment de la Europol. 30.000 de persoane radicalizate ce pot reprezenta o ameninţare sunt în prezent în Europa.

Rob Wainwright - wikipedia
Foto: wikipedia.org

 

Directorul instituţiei susţine că majoritatea acestor persoane nu au legătură directă cu o grupare teroristă şi s-au radicalizat pe Internet. Oficialul atrage atenţia că deşi nu se aşteaptă ca toţi aceşti fanatici să devină terorişti activi, nu trebuie ignorată posibilitatea ca ei să închirieze un camion sau să ucidă oameni nevinovaţi, aşa cum s-a întâmplat deja la Nisa, Berlin sau Barcelona.

Ameninţarea cea mai mare vine, însă, de la cei care au luptat în Siria sau Irak în rândurile unor grupări jihadiste precum Stat Islamic şi au revenit acum în Europa. Europol avertizează că aceştia sunt ''foarte periculoşi şi reprezintă o ameninţare enormă''.

Majoritatea sunt ''inspiraţi de grupuri jihadiste precum Statul Islamic'', fără ca acest lucru să însemne că ei ar putea acţiona sub coordonarea directă a acestei grupări, a explicat Rob Wainwright într-o declaraţie acordată postului bulgar bTV. 

''Este, aşadar, vorba despre o nouă formă de activitate teroristă, dificil de combătut de serviciile de securitate'', a subliniat oficialul european, citat de agenția EFE, preluată de Agerpres.


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...