Brexit. Parlamentul European a ratificat acordul de retragere a Marii Britanii din UE

Data actualizării: Data publicării:
ilustratie harta ue marea britanie brexit separare
Retragerea Marii Britanii din UE. FOTO: Getty Images

Parlamentul European a ratificat, miercuri seară la Bruxelles, acordul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, informează Agerpres.

Documentul a fost aprobat cu 621 voturi pentru, 49 voturi împotrivă şi 13 abţineri, ceea ce înseamnă că este întrunită majoritatea simplă a voturilor exprimate (conform articolului 50 al Tratatului privind Uniunea Europeană).

Pentru a intra în vigoare, acordul de retragere dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit mai trebuie să fie supus unui vot final (cu majoritate calificată) în Consiliul European.

Regatul Unit va părăsi blocul comunitar, la care a aderat în 1973, vineri, 31 ianuarie, la miezul nopţii, ora Bruxellesului (23:00 GMT, ora 1:00, ora României), atunci când drapelul acestei ţări va fi retras din instituţiile Uniunii Europene. 

Nigel Farage: Sper să fie începutul sfârșitului pentru UE

Brexitul ar putea marca începutul sfârşitului pentru Uniunea Europeană, a declarat miercuri, în plenul Parlamentului European reunit la Bruxelles, politicianul britanic Nigel Farage, în ultima sa intervenţie în calitate de eurodeputat, relatează Agerpres.

În dezbaterea care a precedat ratificarea acordului de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană, Farage a subliniat că Regatul Unit nu va reveni niciodată în Uniunea Europeană.

EU Parliament Approves Brexit Deal In Historic Session
Nigel Farage, liderul Partidului Brexit, se bucură de votul din Parlamentul European pentru ratificarea acordului de ieșire a Marii Britanii din UE. Brexitul se produce la 31 ianuarie 2020 Foto: Guliver/Getty Images

Liderul Partidului Brexit a spus că părăsirea Uniunii Europene ar trebui să fie apogeul ambiţiilor sale politice, dar a sugerat că Brexitul ar putea declanşa o dezbatere mai amplă despre viitorul Uniunii Europene. „Sper că aceasta este începutul sfârşitului acestui proiect. Este un proiect rău, nu este doar nedemocratic, ci este antidemocratic”, a afirmat Farage.

„Ce se întâmplă la ora 23:00 în această vineri, 31 ianuarie 2020, marchează un punct fără întoarcere; odată ce am plecat nu ne mai întoarcem, restul sunt detalii”, a încheiat el.

La finalul intervenţiei sale, Nigel Farage şi colegii săi europarlamentari din Partidul Brexit au fluturat în plenul PE mici drapele ale Regatului Unit şi au început să aplaude, iar preşedintele de şedinţă le-a cerut să părăsească sala de plen.

Citiți și:  Brexitul se va produce vineri. Ce se va schimba de la 1 februarie

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Comunismul nu s-a terminat și nici nu poate să se termine niciodată
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) Un fragment de cometa a stralucit pe cerul Spaniei si al Portugaliei. "A fost ca in filme"