BUSINESS CLUB. Marea Britanie, dependentă de imigranți

Data publicării:
marea britanie geanta mfax crop

Anul trecut, străinii stabiliţi în Marea Britanie au fost cu 318.000 mai mulţi decât persoanele care au plecat peste hotare. A fost cel mai ridicat grad al migraţiei nete din ultimii nouă ani şi, din totalul imigranţilor nou intraţi în Marea Britanie anul trecut, sub 7% au fost români şi bulgari.

În trecut, a fost foarte uşor pentru unele companii să aducă forţă de muncă din străinătate în loc să pregătească pe termen lung forţa de muncă din ţară. Trebuie să facem mai multe ca să schimbăm această situaţie, ceea ce înseamnă să reducem cererea pentru forţa de muncă străină, iar asta face parte din planul nostru”, a declarat David Cameron, premierul Marii Britanii.

Premierul britanic, David Cameron, a prezentat zilele trecute un nou plan de limitare a imigraţiei. Vrea ca, pe termen lung, migraţia netă să ajungă la doar 100.000 de străini pe an. Va fi o greşeală costisitoare, avertizează Biroul pentru Responsabilitate Bugetară, echivalentul Consiliului Fiscal din România.

Potrivit Biroului, reducerea imigraţiei va afecta un alt plan important al guvernului: cel de reducere a datoriei publice, care în acest moment este la 80% din produsul intern brut.

Calculele Biroului de Responsabilitate Bugetară arată că la o migraţie netă de 225.000 de persoane pe an, datoria publică ar fi redusă până la 51% din PIB în următoarele două decenii. Dar, dacă planul lui David Cameron va fi aplicat, datoria ar urma să scadă mult mai încet, până la aproape 58% din PIB.

În banii de astăzi, diferenţa de ar fi de 120 de miliarde de lire sterline, adică 165 de miliarde de euro. În realizarea acestor calcule, Biroul spune că Marea Britanie are nevoie de taxele plătite de imigranţi. Fără acei bani, presiunea pe sistemul public de asigurări sociale va creşte, iar guvernul de la Londra va fi nevoit să rostogolească unele împrumuturi în loc să le achite.

Planul lui David Cameron de reducere a imigraţiei ar urma să îi afecteze pentru început doar pe străinii din afara Uniunii Europene care vor să se se mute în Marea Britanie. Dar, în acealaşi timp, politicienii britanici ar vrea să restricţioneze şi accesul europenilor printr-o modificare a principiului liberei circulaţii. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...