Căutările continuă în Alpi: Au fost identificate mostre ADN de la 78 de victime ale avionului prăbuşit

Data publicării:
echipe cautare accident avion franta getty images-3

Autorităţile continuă operaţiunile de căutare a victimelor avionului prăbuşit în Franţa. FOTO: Gulliver/Getty Images

Autorităţile franceze au decis să înceapă construcţia unui drum către zona în care s-a prăbuşit avionul, pentru a permite accesul vehiculelor şi echipamentului greu care să transporte bucăţile mai mari de fuselaj. Echipele de intervenţie sunt transportate acum mai ales cu elicopterele, care fac şi 60 de zboruri pe zi între zona de impact şi localitatea din apropiere, unde este celula de criză.

Scopul acestui drum este să transportăm echipele către zona de impact. Pentru moment, este doar o potecă pentru alpinişti, folosită de diversele echipe de salvare. În linie dreaptă, suntem doar la câteva zeci de secunde distanţă, dar pe jos, chiar şi cu echipament uşor în spate, durează jumătate de oră”, a spus Frederic Colas, comandant în cadrul jandarmeriei franceze.

  

Oficialii spun că una dintre priorităţi este identificarea tuturor victimelor, iar pentru asta testele ADN şi fişele dentare sunt cruciale.

Cealaltă prioritate este găsirea şi a celei de-a doua cutii negre, cea care conţine datele tehnice ale zborului.

Este făcută din componente electronice şi înregistrează toate datele despre zbor, aşa că este foarte importantă pentru restul investigaţiei. Cutiile negre sunt situate lângă uşa din partea dreaptă spate, un pic sub ea. Drept indiciu căutăm uşa aceea, poate chiar o conductă de scurgere de la toaletele din spate”, a explicat Thierry Laforet, de la Poliţia de Transporturi Aeriene.

Deocamdată a fost găsită doar carcasa de protecţie, goală. Investigatorii spun că există riscul ca cea de-a doua cutie neagră să fi fost distrusă după impact.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...