Ce spune Donald Trump despre implicarea prinţului Andrew în scandalul Epstein

Data publicării:
LONDON, ENGLAND - MARCH 13: Prince Andrew, Duke of York arrives for a reception at the Honourable Artillery Company following the Afghanistan service of commemoration at St Paul's Cathedral on March 13, 2015 in London, England. (Photo by Niklas Halle'n - WPA Pool / Getty Images)
Foto: GettyImages

Preşedintele american Donald Trump, aflat la Londra pentru summitul aniversar NATO, a declarat marţi că nu îl cunoaşte pe prinţul Andrew al Marii Britanii însă, întrebat în legătură cu decizia acestuia de a se retrage din viaţa publică în urma implicării în scandalul Epstein, liderul de la Casa Albă a declarat că este vorba despre „o poveste foarte dură”.

Prinţul Andrew, în vârstă de 59 de ani, cel de-al treilea copil al Reginei Elisabeta a II-a, a renunţat la îndatoririle sale publice după ce a acordat luna trecută un interviu în legătură cu relaţiile lui de prietenie cu fostul om de afaceri Jeffrey Epstein - condamnat pentru viol, pedofilie şi trafic de minori şi care s-ar fi sinucis în închisoare.

„Nu-l cunosc pe prinţul Andrew, însă este o poveste dură, este o poveste foarte dură”, a declarat preşedintele american, potrivit Agerpres.

În urma implicării prinţului Andrew în scandalul Epstein, regina Elisabeta a II-a a decis anularea ceremoniei acestuia de împlinirea a 60 de ani care urma să aibă loc în februarie 2020.

Andrew a fost întotdeauna fiul preferat al mamei sale, care i-a iertat numeroasele scandaluri, atât sexuale cât şi financiare. Însă prietenia ducelui de York cu fostul om de afaceri Jeffrey Epstein, precum şi relaţia lui Andrew cu o adolescentă de 17 ani, din 2001, reprezintă un scandal atât de mare încât prinţul trebuia îndepărtat de ochii opiniei publice.

Petrecerea aniversară din 19 februarie 2020 a acestuia se va limita la o cină în familie după retragerea prinţului din viaţa publică, potrivit Sunday Times.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Andrea Bocelli, vacanță pe un iaht de lux în Italia. Artistul, însoțit de Veronica Berti și de mai mulți...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...