Comisia Europeană anunță că „urmăreşte îndeaproape evoluţiile din România”

Data actualizării: Data publicării:
comisia europeana getty
Foto: GettyImages

Comisia Europeană „urmăreşte îndeaproape evoluţiile din România” şi atrage atenţia că „violenţa nu poate fi niciodată o soluţie în politică”, se arată într-o declaraţie transmisă marţi, la solicitarea Agerpres, de un purtător de cuvânt al Executivului comunitar.

comisia europeana getty
Foto: GettyImages

Comisia urmăreşte îndeaproape evoluţiile din România. Protestatarii au criticat paşii înapoi în domeniile reformei judiciare şi luptei împotriva corupţiei”, a precizat Comisia Europeană, ca reacţie la intervenţia violentă a Jandarmeriei la protestele de vineri din Bucureşti.

În contextul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), Comisia urmăreşte cu îngrijorare evoluţiile şi acordă o mare importanţă independenţei sistemului judiciar şi luptei împotriva corupţiei”, se mai menţionează în declaraţia purtătorului de cuvânt al CE.

Protestele paşnice s-au încheiat în violenţă. Violenţa nu poate fi niciodată o soluţie în politică”, a mai transmis el.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...